Mii de încurajări, din Siria

Fără victorie de 10 etape, FC Hermannstadt face senzație pe final de intermercato prin aducerea internaționalului sirian Aias Aosman

Tot mai sărac în performanțe, fotbalul din Liga I a ajuns ca-n bancul acela cu „cei place rom(ân)ului la teatru: între acte sau la final, când se «împart» paltoanele…“ A trecut prin mercato, cele mai importante evenimente, în plin campionat, fiind transferurile realizate de echipe.

„De vreme rea“

 

În ton cu partenerele de întrecere, Hermannstadt a ținut să aducă suflu proaspăt în această perioadă (12 ianuarie – 8 februarie). Din păcate pentru noi, mutările au loc în încercarea de salvare de la retrogradare, în plină competiție. Au plecat jucători și antrenori „depășiți moral“, au venit antrenori și jucători „de vreme rea“. Suntem într-un fel de Obor, unde se vând „exemplare“ în funcție de pedigree, dar mai ales de marketingul care le însoțește. În aceste condiții, fotbalul sibian a ajuns să fie reprezentat de o grupare formată, în general, din băieți născuți și crescuți prin diverse localități, dar și prin țări cu fotbal mai mult sau mai puțin mare, precum Guyanna Franceză, Ghana, Coasta de Fildeș, Croația, Portugalia, Ghana sau mai nou Siria.

A venit Aosman

Cel mai important eveniment în sânul grupării sibiene, în acest campionat, este lovitura de imagine dată prin transferul anunțat duminică seara: „Noul număr 10 al A.F.C.Hermannstadt va fi, începând de astăzi, internaționalul syrian Aias Aosman!“

Postarea pe pagina de facebook a clubului a strâns, în 16 ore, nu mai puțin de 6.500 de comentarii, majoritatea încurajări venite din partea conaționalilor acestuia, după ce FCH „a băgat bățul prin gard“, postând „Noii noștri prieteni din Siria, puteți aprecia această pagină, pentru a primi constant știri despre clubul unde Ayas Osman joacă fotbalistul preferat. Sibiu are fotbal!“.

„Am renunțat la o parte din bani“

Din păcate, atmosfera la clubul sibian, într-un moment în care echipa se zbate în coada clasamentului, nu pare prea bună. Cel puțin așa a lăsat să se vadă Jo Santos, brazilianul care a părăsit în week-end FCH, după aproape două sezoane la Sibiu, pentru a semna cu Viitorul.

„La Sibiu s-au schimbat mult lucrurile și atmosfera se deteriorase. Au fost niște probleme și am zis ca nu mai rezist, că nu mai sunt fericit acolo, iar Viitorul deja se interesase de mine de un an în urmă. Aveam multe restanțe de la Sibiu și pentru că nu am vrut să îi reclam la FIFA, am renunțat la o parte din bani ca să mă lase sa plec. Nu puteam să fiu ingrat și să îi reclam, pentru că, până la urmă, ei mi-au redeschis ușa în România și eu chiar sper ca ei să se salveze“, a declarat Jo Santos, citat de prosport.ro.

1-1, la Arad

Dincolo de sarea și piperul fotbalului românesc – transferurile, FC Hermannstadt vine după un nou egal, de această dată la Arad, într-un meci disputat pe Stadionul „Francisc Neuman“, scor 1-1, cu UTA. A fost un meci în care Liviu Ciobotariu a arătat curaj, folosind o echipă cu mai puțini fundași, în încercarea de a obține prima sa victorie de la venirea la Sibiu. I-a forțat mâna căpitanul Dâlbea, care a ieșit accidentat în minutul 17. Așadar, după o repriză în care FCH a închis toate spațiile spre poarta noastră, însă fără pretenții în atac, a urmat un act secund dătător de speranțe. Echipa lui Ciobotariu a început cu o ocazie mare a croatului Bagaric, însă golul a picat în poarta lui Cristiano, 10 minute mai târziu, prin Albu, după o transversală semnată de Antal. Ca niciodată în ultimele meciuri, ai noștri au depășit bine momentul, au egalat rapid, 4 minute mai târziu, prin Mayoral, care l-a executat pe Iacob cu un șut perfect, de la 16 metri.

Victorie refuzată de Kovacs

Am dominat apoi momente bune, puteam chiar câștiga la Arad, însă golul aceluiași Mayoral (‘71), care l-a învins pentru a doua oară pe Iacob, a fost anulat aiurea, centralul Istvan Kovacs apreciind fault în atac. Puteam să și pierdem, ce-i drept, dacă în minutele de prelungire gazdele ar fi găsit ținta, balonul nimerind din fericire rădăcina stâlpului din stânga lui Cristiano, după o centrare a lui Rrumbullaku.

Așadar 1-1, echipa sibiană luând încă un punct, însă cu impresia că „plombele“ puse în acest an pot salva din nou echipa de la retrogradare.

„E greu, e frustrant“

În urma acestui rezultat, Hermannstadt rămâne pe locul 14, cu 19 puncte. „Au fost două reprize total diferite. O repriză foarte slabă a noastră, prima. După care, am jucat mai bine, am și marcat. E greu, e frustrant. Nu reușim să câștigăm de 10 etape. Așteptăm toți să vină acest moment. Vreau să-i felicit pe jucători pentru repriza a doua. Au încercat, au pus presiune, dar din păcate nu am reușit să marcăm al treilea gol, că al doilea l-am dat și a fost anulat“, a declarat Liviu Ciobotariu la finalul meciului de la Arad.


Etapa a 22-a a Ligii I

UTA – FC Hermannstadt 1-1 (0-0)

Au marcat: Albu ’63 / Mayoral ’66

Hermannstadt: Cristiano – Măţel, Matricardi, I. Stoica, Opruţ – Belu-Iordache (Aralica ’55), Romario, Dâlbea (P. Petrescu ’18), Sîntean (Bagarici ’46) – Addae (Karanovici ’89) – Mayoral. Antrenor Liviu Ciobotariu.

UTA: F. Iacob – Şliakov, Erico, Benga, Rrumbullaku – Oroian (N. Roşu ’15), Albu (Melinte 79), Vorobjovas (Hora ’46), D. Rusu (Miculescu ’70) – Roger, L. Antal (Buhăcieanu ’70). Antrenor Laszlo Balint.


În perioada 9-11 februarie sunt programate partidele din optimile de finală ale Cupei României, ediția 2020-2021.

Partidele vor fi transmise în direct la Digi Sport, Look Sport și Telekom Sport.

Marți, 9 februarie

  • FC Petrolul Ploiești – CSM Politehnica Iași, ora 19:00

Miercuri, 10 februarie

  • AFC Farul Constanța – Chindia Târgoviște, ora 14:30
  • Universitatea Cluj – UTA Arad, ora 17:15
  • Dinamo – FCSB, ora 20:30

 Joi, 11 februarie

  • Viitorul Pandurii – Gaz Metan Mediaș, ora 15:00
  • ASU Politehnica Timișoara – AFC Astra, ora 17:45
  • FC Botoșani – Universitatea Craiova, ora 20:30

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*