Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC) a efectuat, ieri, plăți în valoare de aproape 410.000 lei pentru 184 de cazuri în care proprietarii au suferit pagube în urma atacurilor carnivorelor mari, informează instituția.
 
„Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice continuă plata despăgubirilor în cazul pagubelor produse de speciile strict protejate, stabilite în urma deciziilor emise de Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV). Astfel, MMSC a efectuat joi, 13 noiembrie 2014, plata tuturor dosarelor depuse până în prezent la sediul Autorității. Este vorba, în majoritate, despre pagubele produse culturilor agricole și animalelor domestice de speciile urs și lup”, se menționează într-un comunicat al MMSC.
În ceea ce privește repartiția pe județe, cele mai multe despăgubiri au fost plătite în județele Mureș (58), Covasna (37), Harghita (33) și Sibiu (21). De asemenea, despăgubiri au fost acordate și în județele Brașov (opt cazuri), Buzău (șapte cazuri), Vrancea (cinci cazuri), Argeș (patru cazuri), Bistrița-Năsăud (trei cazuri), Neamț (trei cazuri), Hunedoara (două cazuri), Gorj (un caz), Bihor (un caz), Timiș (un caz).
Dintre cele 184 de cazuri, 94 s-au plătit pentru pagube produse în anul 2014, un număr de 75 pentru anul 2013 și restul de 15 pentru 2012.
‘Ministerul Mediului și Schimbărilor climatice continuă să mențină printre prioritățile sale despăgubirea cât mai rapidă a celor care au suferit pagube de pe urma atacurilor provocate de animalele protejate prin lege. În momentul de față, MMSC a finalizat toate dosarele înregistrate, însă vorbim de un proces continuu, noi cazuri putând să apară în fiecare zi. Anul acesta, prin munca depusă de colegii noștri, am reușit să aducem la zi aceste dosare, unele aflate în așteptare încă din 2012’, a declarat ministrul Attila Korodi.
În data de 15 octombrie 2014, MMSC a achitat prima tranșă de plăți pentru cazuri similare în valoare totală de 404.418 lei, pentru 185 de păgubiți, iar împreună cu noua tranșă achitată joi sumele plătite anul acesta totalizează 814.302 lei.
„În ceea ce privește restul pagubelor produse anul acesta, MMSC va continua să le proceseze în regim de urgență”, afirmă MMSC.
 
AGERPRES

Lasă un răspuns