Ministru de Sibiu?

Co-preşedinţ

Fost director la Radiocom, lui Cazan îi surâde şefia Ministerului Comunicaţiilor

Fost director la Radiocom, lui Cazan îi surâde şefia Ministerului Comunicaţiilor

ii USL Sibiu, Mircea Cazan şi Ioan Cindrea, au opinii divergente pe subiectul unei colaborări cu UDMR, dar şi despre aspiraţiile lui Cazan la un scaun de ministru.

Liberalii sibieni, în frunte cu deputatul Mircea Cazan, îşi doresc cu ardoare un post în viitorul Guvern. Cazan crede că i s-ar potrivi portofoliul Comunicaţiilor. Colegii de alianţă consideră „absurd” acest lucru. „Eu cred că Sibiul a demonstrat că are capacitate să dea oameni buni, atât preşedinţi de comisii, secretari de stat, chiar miniştri. Este normal ca USL Sibiu să pretindă anumite funcţii la rezultatul pe care îl are”, a anunţat liderul reales în Parlament.

 

„E absurd“

 

Preşedintele PSD Sibiu, Ioan Cindrea, l-a contrazis imediat, adăugând că PSD Sibiu nu emite pretenţii pentru un post de ministru. „Noi nu am pus această problemă. Eu nu îmi pun această problemă. Eu cred că cei care analizează profesionalismul unor oameni, ei trebuie să te cheme, nu tu să te ceri. E absurd să te ceri în Guvern, să impui nişte miniştri, secretari de stat. Avem oameni foarte buni. Ţintim să avem în cât mai multe comisii oameni care să ne reprezinte. Din punct de vedere al PSD, la noi sunt alte reguli, la noi nu te ceri, ei te cheamă”, a replicat Cindrea.

 

Cu sau fără UDMR?

Cei doi lideri USL nu s-au pus de acord nici când a venit vorba despre o posibilă colaborare cu UDMR. Dacă Ioan Cindrea consideră o colaborare cu UDMR indicată pentru o majoritate cât mai largă, liberalul Cazan n-ar cere sprijinul maghiarilor. „Cooperarea va fi la nivelul unei majorităţi constituţionale. Nu avem voie să dezamăgim şi pentru acest lucru orice majoritate este necesară ca să dăm forţă viitorului Guvern Ponta”, a afirmat Cindrea. „USL nu are nevoie de UDMR pentru învestirea noului Guvern în Parlament sau chiar pentru modificarea Constituţiei, ci este vorba despre un alt tip de abordare şi de o deschidere responsabilă“, susţine Cazan.

 

Mircea CAZAN | preşedinte PNL Sibiu

 

„PNL Sibiu va emite pretenţii pentru un post de ministru.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*