Ministrul Sportului promite investiții importante în Sibiu

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a efectuat vineri o vizită la Bazinul Olimpia şi la Baza Hipică din Sibiu, el promiţând susţinere financiară pentru finalizarea investiţiilor necesare modernizării acestora.

Bogdan Matei a afirmat ulterior, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Sibiu, alături de liderul filialei judeţene, ministrul Turismului, Bogdan Trif, care l-a însoţit şi în vizita întreprinsă la obiectivele sportive, că îşi propune să susţină continuarea investiţiilor în acest an la cluburile sportive din Sibiu.

„S-au realizat lucruri importante şi benefice în ceea ce priveşte activitatea sportivă. Ministerul şi anul trecut a alocat fonduri destul de importante pentru ceea ce înseamnă amenajarea bazelor sportive, cu precădere ne referim la bazin. Şi anul acesta ne propunem să continuăm aceste investiţii, atât la cluburile pe care le avem în subordine, cât şi la Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, unde avem de asemenea obiective destul de importante. Sumele nu sunt deloc mici”, a afirmat ministrul Tineretului şi Sportului.

El a menţionat că are anumite nemulţumiri referitoare la finisajele lucrărilor care s-au întreprins deja la Bazinul Olimpia, iar ministrul Bogdan Trif a adăugat că nu trebuie totuşi uitat că înainte de a veni PSD la guvernare în acest bazin ploua.

Bogdan Matei s-a arătat impresionat de ceea ce a văzut la Baza Hipică, singurul club de acest fel din România, şi a subliniat că aceasta trebuie modernizată. „E prima dată când o vizitez şi am rămas impresionat de ceea ce avem acolo. Oamenii care muncesc acolo încearcă cu eforturi deosebite să menţină ceea ce avem noi de preţ. Îl aştept pe directorul clubului peste două săptămâni la Bucureşti, astfel încât să ne aşezăm şi să discutăm concret pe cifre, pentru că acolo avem nevoie de investiţii”, a spus ministrul Tineretului şi Sportului.

Totodată, el a arătat că e nevoie şi de „o refacere capitală” a terenului de rugby, adăugând că l-a invitat şi pe directorul clubului de rugby să vină la minister cu documentaţia necesară pentru a se analiza demararea în acest an a lucrărilor.

Ministrul Matei a mai arătat că instituţia sa dispune în acest an de un buget de circa 50 de milioane de lei destinat bazei materiale sportive din ţară, iar cea mai mare parte a acestora vor fi direcţionaţi către cele 10 complexuri sportive naţionale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*