Mircea Cazan: „Domnule Ponta, mai poate fi considerat Mihai Eminescu poet naţional?”

După ce a introdus în spaţiul public Religia ca temă de campanie şi a eşuat lamentabil, domnul Victor Ponta şi-a mandatat portavocea, pe dna senator PSD, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, să promoveze o nouă temă, tot murdară, atacul la viaţa privată de familie. „Nu ești un bun familist dacă nu ai copii” și „Nu ești un om complet fără să crești un copil”, sunt principalele aserţiuni ale temei.

Se ştie, acest atac murdar este îndreptat în mod special împotriva lui Klaus Iohannis.

Atacarea principalului contracandidat, Klaus Iohannis, reprezintă o acţiune de campanie, dar foarte grav este altceva: noua tema lansată nu a fost preluată din neant, nu a fost găsită în vreun dosar prăfuit aflat într-un sipet, ci reprezintă rodul unui mod de gândire.

Aşa gândeşte Victor Ponta, aşa gândesc cei ce-l înconjoară. Şi este o gândire extrem de periculoasă. Şi aici nu mai este vorba de Klaus Iohannis, ci de români. O astfel de gândire a persoanei care acum este prim-ministru şi care vrea să devină preşedintele României este periculoasă pentru români.

Un prim semnal al gândirii periculoase a celor care se află acum la Putere a şi fost dat, prin vocea unui oficial al guvernului Ponta III: „se află în pregătire o lege care <<să încurajeze românii de bun-simț să-și întemeieze o familie și să-ți crească copiii în România>>”. Deci subalternii domnului Ponta deja s-au gândit să împartă românii în două categorii, cei de bun simţ şi „ceilalţi” şi să şi dea o lege pentru prima categorie. Atenţie, anunţul de mai sus a fost făcut înainte de începerea campaniei electorale!

Mergând pe aceeaşi linie, a gândirii propagate de domnul Victor Ponta & Co., nu pot decât să pun o întrebare: mai putem să îl considerăm pe Mihai Eminescu poetul naţional al României? Pentru că nici el nu a fost un „bun familist” şi nu a fost nici „un om complet”.

PS: Şi totuşi cât va mai dura până ce premierul Victor Ponta „7 case nedeclarate” va ieşi în public cu precizări legate de falsurile din declaraţia sa de avere şi din declaraţia de avere a d-nei Daciana Sârbu?

 Preşedinte PNL Sibiu , Co-Preşedinte ACL Sibiu , Mircea Cazan

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*