Modificarea programelor de circulaţie ale autobuzelor Tursib

Principalele modificări ale traseelor şi programelor de circulaţie valabile începând cu data de 16 decembrie 2019 sunt următoarele:

1. prelungirea traseului 19 din Cartierul Magnolia până în Gară, concomitent cu creşterea numărului de curse. Numărul de utilizatori ai transportului public a crescut pe acest traseu, care deserveşte cartierele Magnolia şi Kastani de pe Calea Şurii Mici, precum şi Alma, de pe strada Frunzei. S-a ţinut cont de asemenea, de deschiderea noului centru comercial din apropierea Gării şi s-a crescut capacitatea de transport în zonă.

2. itinerariul autobuzelor 16 şi 18 se va modifica, în sensul de mers spre Cartierul Tineretului, astfel: … str. Țiglarilor – str. Constructorilor – str. Oslo – str. Lisabona – str. Deventer – Aleea N. Tonitza – str. Londra (capăt de linie), iar staţiile se vor muta de pe strada Orhideelor pe strada Oslo. În celălalt sens, autobuzele vor circula pe traseul actual. Staţia capăt de linie “Londra”, se va muta de pe strada Berlin, pe strada Londra între Aleea N .Tonitza şi str. Berlin, în dreptul unui spaţiu viran.

3. autobuzele 14 şi 17, în sensul de mers spre Cartierul Reşiţa vor circula astfel: … Calea Guşteriţei – pe sub autostradă – str. Viitorului – cartierul Reşiţa. Această modificare rezolvă petiţia locatarilor de pe strada Vulcan, care au solicitat reducerea numărului de treceri ale autobuzelor pe această stradă.

4. suplimentarea numărului de curse pe traseul 22 Sibiu – Păltiniş, în perioada 23.12.2019 – 01.03.2020, pentru a veni în  sprijinul practicanţilor sporturilor de iarnă din staţiunea Păltiniş. Programele propuse au fost corelate cu programele pârtiilor de ski.

5. aglomerarea în trafic pe anumite tronsoane ale oraşului afectează legăturile între trasee şi ca urmare s-au facut mici corecţii la orele de plecare din capete de linii, pentru rezolvarea acestor probleme.

Ȋn zilele de 14, respectiv 15 decembrie se vor afişa orarele de trecere ale autobuzelor în staţiile Tursib. Site-ul www.tursib.ro va fi actualizat în seara zilei de 15.12.2019. La secţiunea Trasee – Prezentarea fiecărui traseu se pot vizualiza şi tipări pliante pentru fiecare traseu. Dacă apăsaţi pe numele unei staţii a traseului selectat, veţi regăsi orele de trecere ale autobuzelor prin acea staţie. Informaţii se pot obţine şi de la chioşcurile Tursib.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*