Mogwai concertează astăzi la Sibiu, pentru prima dată în Transilvania

Scoţienii de la Mogwai vor concerta, astăzi, la festivalul ARTmania, fiind prezenţi pentru prima dată în Transilvania, pentru a-şi prezenta cel mai recent album, „Every Country’s Sun”, potrivit organizatorilor.

„Mogwai se numără printre puţinii supravieţuitori de succes ai scenelor post-rock din Glasgow, care s-au remarcat în anii ’90 şi care se află, în acest moment, în mijlocul unei cariere strălucitoare care cuprinde nouă albume de studio şi nenumărate turnee în jurul lumii. Pe lângă asta, trupa s-a remarcat şi prin muzica de film şi televiziune, fiind omniprezenţi pe genericele de final al producţiilor din toată lumea, printre care amintim „Zidane: A 21st Century Portrait”, „Miami Vice” sau „Les Revenants” (un serial de televiziune transformat şi în joc video) în care s-a păstrat piesa muzicală principală, „Kids Will Be Skeletons”, se arată într-un comunicat de presă al festivalului.

Concertul celor de la Mogwai este programat la ora 22.45, în Piaţa Mare. Înainte de artiştii din Scoţia, pe scena de la ARTmania vor urca Rome, Arcane Roots şi Haken.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*