Momente de sărbătoare la Șoroștin și Ațel

În acest sfârșit de săptămână, echipa PSD Sibiu a fost alături de șoroștinenii care și-au cinstit eroii, dar și în mijlocul locuitorilor comunei Ațel, care au sărbătorit zilele comunei.

Primarul comunei Șeica Mică, Emil Urian, a inaugurat ieri, la Șoroștin, în prezența ministrului Turismului, Bogdan Trif, a senatorilor PSD Viorel Arcaș și Nicolae Avram și a prefectului Adela Muntean, un monument închinat eroilor comunei căzuți în Primul și cel de-al Doilea Război Mondial.

Totodată, cu ocazia festivalului ”Fiii Satului Șoroștin”, au fost premiate cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, dar și gospodarii satului, care au participat la o paradă a tractoarelor, cel mai spectaculos moment din cadrul evenimentului.

”În această zi de sărbătoare pentru șoroștineni, gândurile noastre se îndreaptă cu pioșenie și gratitudine spre cei care, cu vitejia lor, au protejat această ţară, i-au apărat libertatea și independența și au menținut trează încrederea poporului român în valorile sale creștine și morale. Au fost fii, fraţi, nepoţi, soţi şi părinţi, care au pus patria înaintea familiei şi au plătit preţul suprem. În faţa lor ne închinăm astăzi şi le aducem un pios omagiu”, a declarant Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

Și nu doar Șoroștinul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Echipa PSD Sibiu a luat parte și la festivalul ”Zilele Ațelului”, desfășurat sub motto-ul ”Veșnicia s-a născut la sat”.

”Am descoperit la Ațel o combinație unică de folclor, muzica populară, datini și obiceiuri transmise moștenire din generație în generație. Am rămas impresionat de felul în care oamenii locului și-au transmis cu sfințenie datinile mai departe, fără să altereze tradiția”, a spus ministrul Bogdan Trif.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*