Mopede trase pe dreapta

 

 

Noul Cod Rutier a reuşit să „stârpească“ mopediştii de pe drumurile publice. De acum, aceştia au nevoie de permise, însă legea nu a venit însoţită şi de norme de aplicare. Aşa că nicio şcoală de şoferi nu poate înscrie mopedişti, Prefectura nu organizează examene, iar cei care se aventurează pe stradă fără să deţină permis „câştigă“ un dosar penal. În ultimele două săptămâni, unsprezece sibieni au avut ghinionul să întâlnească patrula de la Rutieră

 

Ne-am obişnuit deja că România este ţara paradoxurilor, însă unele dintre acestea întrec orice imaginaţie. La noi în ţară se dau legi care nu pot fi aplicate, din cauză că guvernanţii uită să scrie şi normele de aplicare, aşa cum este şi cazul noului Cod Rutier. Una dintre prevederile legii nr. 203/2012 introduce o categorie specială de permise pentru conducătorii de mopede. Astfel, pentru a putea conduce un moped pe drumurile publice, orice sibian trebuie să urmeze o şcoală de şoferi, să susţină şi să promoveze un examen pentru a obţine un permis de conducere categoria AM. Bineînţeles, se accept şi permise pentru orice altă categorie. Şi de aici încep problemele.

 

Permise speciale – lipsesc cu desăvârşire

 

Din data de 19 ianuarie, cei care conduc mopede pe drumurile publice şi nu au permis se aleg cu dosare penale. Însă, paradoxal, cei care doresc să obţină permis pentru această categorie nu au nicio posibilitate. În lipsa normelor de aplicare a legii, şcolile de şoferi nu sunt încă acreditate pentru a şcolariza persoane care doresc să obţină permis pentru mopede, iar reprezentanţii Prefecturii nu ştiu în ce va consta examenul de obţinere a permisului categoria AM.

 

Două dosare, patru infracţiuni

 

Dintotdeauna, mopediştii sunt un pericol public pe şosele, deci o lege care să-i oblige să înveţe normele rutiere şi să deţină permis este mai mult decât binevenită. De două săptămâni, toţi cei care pornesc la plimbare cu mopedul fără a deţine permis sunt în vizorul poliţiştilor de la Rutieră. „Începând cu data de 19 ianuarie, de la intrarea în vigoare a legii 203/2012, la nivelul judeţului Sibiu, unsprezece persoane s-au ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul, respectiv moped, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. La nivelul municipiului Sibiu a fost înregistrat un singur caz“, detaliază inspectorul principal Ana Maria Popa, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Sibiu. Însă acest singur caz din municipiu pare rupt dintr-un scenario de film. Sibianul a fost oprit de un echipaj de poliţie în data de 26 ianuarie, la ora 18.20, pe Calea Cisnădiei. Avea o alcoolemie de 0,86 mg/l. Poliţiştii i-au întocmit actele premergătoare urmăririi penale şi l-au dus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. După vreo patru ore, acelaşi bărbat a fost oprit din nou, pe strada Podului. Normal că nu obţinuse între timp permisul, în schimb, alcoolemia i-a mai scăzut: „doar“ 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Într-o singură zi, ghinionistului i s-au întocmit două dosare penale, totalizând patru infracţiuni. Şi la Mediaş, doi mopedişti au fost declaraţi „penali“.

 

Mopediştii vor la şcoală

 

Mai rău este că niciunul dintre cei unsprezece sibieni sancţionaţi nu s-ar fi putut înscrie la şcoala de şoferi, chiar dacă voia. „Normele de aplicare ale acestei legi ar trebui să apară la maxim 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, lucru care s-a întâmplat la data de 12 noiembrie 2012. Încă nu a expirat intervalul, dar nu avem nici norme de aplicare. În acest moment, nu putem şcolariza elevi pentru categoria AM. Pentru aceasta, trebuie făcută o adăugire de categoria la autorizaţie. Deocamdată avem multe persoane care în trecut conduceau mopede în baza acelui curs de legislaţie, iar acum aşteaptă să le spunem ce şi cum se poate face. Doar că noi aşteptăm normele de aplicare“, ridică din umeri Horaţiu Baltador, directorul şcolii de şoferi „Prima“ din Sibiu.

 

Se poate şi nu prea

 

Reprezentanţii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Prefecturii Sibiu se feresc să spună verde în faţă că, în acest moment, nu ştiu în ce ar consta un examen pentru obţinerea permisului AM. E clar doar că el va consta într-o probă teoretică şi una de poligon, după cum spune şi legea. Întrebat dacă ar putea organiza un astfel de examen astăzi, şeful Direcţiei, Nicolae Neghină, se consolează că nu ar fi nevoie. „Pentru a susţine examenul, orice doritor ar trebui să urmeze cursurile unei şcoli de şoferi, dar la ora actuală nicio şcoală de şoferi nu este acreditată pentru aşa ceva, pentru că nu au încă normele de aplicare a legii“, susţine Neghină.

 

Scoase la mezat

 

De la intrarea în vigoare a noii legi, rubricile de mica publicitate din ziare şi de pe internet sunt ticsite de anunţuri cu mopede de vânzare. „Eu pot conduce, că am categoria B, dar nu mai vreau. Am însă vecini în vârstă, la vreo 60 de ani, care nu au permis şi până acum umblau cu mopedul prin sat, la câmp şi unde aveau treabă. Acum, însă, ce să facă? La vârsta asta, sigur nu mai fac şcoala“, ne spune Ionică din Tălmăcel, hotărât să-şi vândă scuterul. Nici cei care comercializează vehicule pe două roţi nu sunt prea încântaţi de noua lege. „Mai întreabă lumea de mopede, dar nu mai prea cumpără. Noi avem noroc că vindem şi mopede utilitare profesionale, că altfel nu ştiu ce am face“, mărturiseşte patronul unei astfel de firme din Sibiu.

 

Pericol pentru tineri

 

Tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani sunt cei mai afectaţi de această nouă lege. „Mai ales în mediul rural, sunt foarte mulţi tineri care utilizează mopedul. Până să împlinească 18 ani şi să-şi ia permisul, făceau acel curs de legislaţie şi mergeau cu mopedul. Acum trebuie să aibă 16 ani împliniţi ca să-şi poată lua permisul pentru categoria AM, însă cei mai periculoşi sunt cei cu vârste între 14 şi 16 ani. Până acum mergeau cu mopedele, însă acum nu mai au nicio şansă“, recunoaşte Ana Maria Popa. Tocmai de aceea, începând de săptămâna viitoare, poliţiştii rutieri vor susţine ore de educaţie rutieră în şcoli, mai ales la clasele VIII-IX.

 

 

11

mopedişti au fost sancţionaţi de poliţiştii sibieni

One Comment

  1. stergeti dracu cai vechi mai

Dă-i un răspuns lui Niculaie Pisu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*