Municipalitatea a contractat amenajarea a 600 de locuri de parcare

Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reamenajarea a zece zone de parcări din cartierele de blocuri.

Primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru reamenajarea a 10 zone de parcări din cartierele de blocuri:

– sub viaductul Gara Mică;
– pe Aleea Streiu nr. 4 – 6,
– în zona str. Lomonosov nr.1 – Calea Dumbrăvii nr.22,
– pe str. Constituției nr.1,
– pe str. Regele Ferdinand nr.3,
– lângă Casa de Cultură a Sindicatelor,
– pe str. Siretului nr. 3-7 și 13;
– pe Intrarea Siretului nr. 2 și 1-3;
– pe Aleea Șteaza;
– pe str. Rusciorului bl. 52-54

În urma unei proceduri de achiziție, contractul a fost semnat cu asocierea SC Construcții SA Sibiu & SC Total NSA AG Construct SRL Sibiu, valoarea acestuia fiind de 6,3 milioane de lei. Proiectul tehnic va fi predat Primăriei Sibiu în teremen de 50 de zile de la data semnării contractului, lucrările propriu-zise urmând să fie realizate în termen de 5 luni de la predarea documentației.

“Proiectul nu vizează doar trasarea unor locuri de parcare, ci pavarea cu asfalt sau dale înierbate a spațiilor, amenajarea unui nou sistem de iluminat public, crearea de zone verzi și plantarea de arbori”, a explicat Fodor.

Se estimează că prin aceast proiect se vor amenaja peste 600 de locuri de parcare, suprafața totală care va face obiectul proiectului măsurând aproximativ 32.000 mp.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*