Municipiul Sibiu s-a asociat cu Centrul Român al Energiei pentru programul Smart City

 

Primarul Klaus Iohannis, reprezentantul Centrului Român al Energiei – dl. Stelian Gal şi reprezentanţii a opt societăţi membre ale CRE au semnat un Memorandum de înţelegere pentru promovarea şi implementarea proiectului pilot Smart City Sibiu. Semnarea acestui Memorandum a avut loc joi, 28 martie, la sediul Primăriei Sibiu.

Proiectul Smart City Sibiu are drept scop promovarea unor soluţii inteligente de producere şi utilizare a energiei precum şi gestionarea eficientă a consumului de energie electrică şi termică într-o zonă a municipiului Sibiu care va fi selectată.

Proiectul este compus din mai multe module tehnice. Un modul important este IEnergymetrics, un sistem inteligent care să ajute cetăţenii să reducă consumul de energie. Sistemul prevede contorizarea inteligentă, dar şi o platformă de educaţie care să ajute cetăţenii în utilizarea responsabilă a energiei.

O altă parte importantă a acestui proiect este modulul E-mobile. Scopul acestuia este acela de a înlocui treptat mijloacele de transport clasice cu unele electrice, mai puţin poluante, mai eficiente din punct de vedere energetic.

Clădirile eficiente energetic sunt de asemenea, o parte importantă a conceptului de eficienţă energetică, introducând energiile regenerabile ca sursă de alimentare. Cogenerarea şi eficienţa iluminatului public sunt de asemenea componente introduse în proiect.

Memorandumul pune bazele colaborării în cadrul acestui proiect ambiţios pe care Sibiul îl abordează, dorind să evolueze şi în acest domeniu foarte puţin cunoscut încă în România. Acest document este cel care fundamentează parteneriatul, detaliile urmând să fie definite prin intermediul unor documentaţii tehnice ulterioare.

 

 

Mirela Gligore

Şef Serviciu de Presă şi Comunicare

 

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*