Muzeul ASTRA și Inspectoratul Școlar anunță Olimpiada “Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediția a XXII-a

În perioada 25 – 31 iulie, Muzeul ASTRA găzduieşte cea de a XXII-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.

Ediţia din acest an reuneşte 263 de participanţi, din 33 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și București, dar şi din străinătate, respectiv Mexic, Republica Bulgaria şi Republica Moldova.

,,Elevii înscrişi în concurs vor participa la diferite secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, împletit, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.

Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 50.000 lei.

Şi în acest an, se va desfăşura în paralel cu Olimpiada cea de a IX-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie”, între 28 iulie și 1 august, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. Vor fi prezenți 12 copii de la centre din Suceava și Sibiu, iar aceștia vor face parte din ateliere de brodat, modelaj lut și pictură pe sticlă și lemn.

Duminică, 30 iulie, va avea loc festivitatea de premiere a Olimpiadei.

Evenimentul este organizat de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Sibiu.


Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat