Muzeul din Dumbravă trece la programul de toamnă

Începând de mâine, 11 septembrie, orarul de vizitare al Muzeului Civilizației Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) va fi de luni până duminică, între orele 10,00 şi 19,00.

În zilele de luni, interioarele sunt închise, la fel şi zilnic, în ultima oră de program. „Pentru plimbările cu biciclete se va permite accesul zilnic, între orele 8,00 – 10,00 (înainte de deschiderea muzeului pentru marele public) i între orele 17,00 şi 19,00”, precizează muzeograful Eliza Penciu.

Muzeul în aer liber se întinde pe o suprafaţă de 96 ha, din care expoziţia propriu-zisă ocupă 42 de hectare. Vizitatorii au la dispoziţie două restaurante, două pensiuni, un spaţiu de joacă, un centru de informare turistică, 4 parcări, peste 10 km de alei, numeroase locuri de popas, spaţii destinate demonstraţiilor practice şi multe alte elemente menite să le facă şederea cât mai agreabilă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*