Nevoie acută de sânge la spitalul din Sibiu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a lansat un apel public către sibieni pe Facebook.

Aceștia sunt așteptați să doneze sânge, întrucât este o nevoie acută de sânge în spitale. „La ora actuală, în cadrul tuturor centrelor de transfuzii și spitalelor din România nevoia de sânge este din ce în ce mai mare. Fără donatori, nu ar exista viaţă pentru multe persoane! Gestul de a dona sânge contează, oricine dintre noi poate veni în sprijinul semenilor aflaţi în suferinţă. Ceea ce cu toții putem face pentru a-i ajuta pe cei care mai pot fi salvați, cei care au nevoie, este să donăm sânge! Haideți să fim alături de ei și să donăm sânge!”, transmit reprezentanții spitalului sibian.

Toți cei care vor și pot să doneze sunt așteptați la o acțiune de amploare de donare de sânge, prin care Consiliul Județean Sibiu, consilierii judeţeni şi instituţiile din subordine doresc să dea un exemplu cetăţenilor, încurajând acest gest.

Sângele este o resursă naţională, iar actul de donare este voluntar şi neremunerat, dar există numeroase beneficii, atât pentru sănătatea celui care donează, cât şi pentru comunitate. Condițiile pentru a putea dona sânge şi informațiile despre actele necesare şi beneficiile aferente le puteți afla accesând link-ul http://scjs.ro/prezentare/pdf/DONARE%20SANGE.pdf.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*