Nicolae Neagu: PNL nu va abandona bătălia pentru reformă

Demiterea guvernului liberal al premierului Ludovic Orban, prin 261 de voturi pentru moțiunea de cenzură, deschide calea alegerilor anticipate, a declarat deputatul sibian Nicolae Neagu.

Nicolae Neagu

„Rezultatul moțiunii de cenzură confirmă că PSD se opune cu toată forța proceselor de reformare! PSD se opune majorității românilor care și-ar dori consolidarea democrației prin alegerea primarilor în două tururi de scrutin, care adâncea democrația permițând românilor să-și aleagă primarul cu peste 50%+1 din cei cu drept de vot!

Demis de aceeași majoritate creionată de Dragnea, Guvernul PNL al premierului Orban merită toată aprecierea și susținerea românilor, reușind în doar 3 luni de mandat să repare multe dintre erorile grave ale administrației ultimilor 3 ani de guvernare PSD-istă.

Și reamintesc doar:
*eliminarea supra-accizei la carburanți.
*abrogarea recursului compensatoriu.
*eliminarea supraimpozitării contractelor de munca part-time
*creșterea salariului minim pe baza unor indicatori economici obiectivi.
*restructurarea guvernului de la 27 la 16 ministere-doar începutul reformei administrație centrale-
*desființarea SIIJ
*indexarea alocațiilor pentru copii cu rata inflației.
*eliminarea pensiilor speciale
*modificarea OUG51 pentru plata transportului elevilor.
*corectarea nocivităților din OUG 114
*reluarea procedurii pentru înscrierea sitului Roșia Montană în patrimoniul UNESCO.
*asumarea bugetului de stat si al asigurărilor sociale de stat cu creșterea salariilor si a punctului de pensie dar în același timp cu susținerea investițiilor publice și deblocarea marilor investiții in infrastructura de transport, dar și reducerea unor cheltuieli bugetare nejustificate.

Procesele reformatoare erau un plin proces de consolidare.

Tocmai ce Guvernul Orban deschidea posibilitatea finanțării printr-un program special a 500 mil. € pentru extinderea distribuției de gaze, acolo unde nu există și se dorește, sau extindea programul ”Masă caldă în școli” la 150 de unități școlare de care vor beneficia 65.000 de elevi și alte proiecte de dezvoltare, modernizare și eficientizare a administrației centrale și locale.

Cu siguranță, toate acestea au produs panică în ÎNCĂ aceeași majoritate post – Dragnea, conducând la votarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului PNL.

PNL nu va abandona însă bătălia pentru reformă, pentru o Românie normală, modernă, sigură, prosperă, educată și apreciată!

Nu vom lăsa PSD-ul să captureze și să amaneteze din nou prezentul și viitorul țării și al românilor!

Vom rămâne partenerul președintelui Klaus Iohannis, cu agenda reformatoare care să facă economia țării performantă și să îmbunătățească viața românilor!”, a scris parlamentarul PNL pe pagina sa de Facebook.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*