Nicu Covaci şi artiştii Teatrului de Balet Sibiu se alătură proiectului Piano Rocks!

Sala Thalia din Sibiu va fi gazda unui eveniment deosebit, vineri, 26 iunie. Este vorba de ediţia a doua a proiectului Piano Rocks, spectacol ce îi va reuni pe scenă pe Teodora Cîrciumaru (pian), Nicu Covaci (Phoenix), Radu Nechifor (nai), Sebastian Marcovici (bas), Tudor Turcu (voce), Andrei Marcovici (percuţie), Yvonne Slingerland şi Elliot Bourke (dansatori Teatrul de Balet Sibiu), Aleisha Gardner (coregraf Teatrul de Balet Sibiu), într-un concept care va îmbina muzica rock cu pianul.

“Am răspuns cu foarte mare bucurie invitaţiei de a realiza trei coregrafii pentru acest proiect. Atât eu, cât şi dansatorii Teatrului de Balet Sibiu suntem fericiţi când suntem invitaţi să urcăm pe scena altor evenimente din Sibiu. Sper să avem un public numeros, pentru că proiectul, aşa cum mi-a fost prezentat de organizatori arată foarte, foarte bine”, a declarat Aleisha Gardner, coregraf la Teatrul de Balet Sibiu.

La prima ediţie publicul prezent în sală a putut asculta secvenţe muzicale adaptate după compoziţii ale unor formaţii precum Rammstein, Queen, U2, Rolling Stones, Procol Harum sau Manowar. Anul acesta programul va fi completat cu aranjamente ale unor piese din repertoriul Green Day, One Republic, Coldplay, Beatles, Dream Theater, Phoenix etc.

“Piano Rocks este un proiect pe care vroiam de mult să îl aduc la viaţă, însă niciodată nu am crezut că publicul va cere continuarea lui. El era gândit pentru 2014 şi atât. Însă reacţia spectatorilor sibieni m-a surprins plăcut atât pe mine, în calitate de organizator cât şi pe Teodora, artistul principal al proiectului. Evident am fost nevoiţi să venim cu ceva în plus faţă de ediţia I. Aşa se face că, în 2015 vom avea pe scenă un invitat special: Nicu Covaci”, a declarat Laurenţiu Străuţ, organizatorul evenimentului.

piano rocks marcovici

Proiectul „Piano Rocks” a ajuns la cea de-a doua ediție | foto: Dragoș DUMITRU

Spectacolul va avea loc la Sala Thalia, cu începere de la ora 19,00. Biletele pentru spectacolul “Piano Rocks” s-au pus în vânzare la Sala Thalia, de luni până vineri între orele 12-16. Preţul unui bilet este de 40 lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*