Noaptea Muzeelor 2015 la Muzeul ASTRA

Noaptea Muzeelor 2015 - Muzeul ASTRA (1)  Pe 16 mai 2015, Aproape 24.000 de oameni au trăit şi au aflat precis ce înseamnă Noaptea Europeană a Muzeelor la Muzeul ASTRA! Înainte de orice, fără clişee şi fără plictiseală – aşa a fost gândit programul special dedicat acestui mare eveniment. Prin urmare, am avut aici două vernisaje, proiecţii video în premieră, dansuri populare, petreceri în aer liber şi expoziţii captivante, învăluite în mister. Tabloul a fost completat de rockeri cu ţambal şi lăutari de seamă.

,,Numărul foarte mare de vizitatori ne bucură. Cele 24.000 de suflete ne confirmă faptul că această schimbare pe care mizăm este exact ceea ce Muzeul ASTRA avea şi are nevoie. Modul în care vizitatorii au înţeles şi au îmbrăţişat programul gândit de noi pentru Noaptea Europeană a Muzeelor, ne îndeamnă să continuăm pe aceeaşi linie constructivă. Şi asta vom face! Cu astfel de programe şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, vom menţine Muzeul ASTRA într-un veritabil pol al culturii din România şi din Europa.”, a declarat la finalul evenimentului Ciprian Ştefan, managerul C.N.M. ASTRA.

Este de reţinut faptul că numărul de vizitatori înregistraţi anul acesta de Muzeul ASTRA în Noaptea Europeană a Muzeelor(23.852) îl depăşeşte clar pe cel de anul trecut(10.792).Noaptea Muzeelor 2015 - Muzeul ASTRA (4)

Situaţie vizitatori eveniment Noaptea Muzeelor/ unităţi muzeale C.N.M. ASTRA – 16 mai 2015, între orele 1700 – 200

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – 20.000 vizitatori

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder“– 2.378 vizitatori

Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească ,,Emil Sigerus” – 1.350 vizitatori

Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA- Caravana ,,Noaptea Muzeelor” – 124 participanţi

Număr total de vizitatori C.N.M. ASTRA / Noaptea Muzeelor – 23.852Noaptea Muzeelor 2015 - Muzeul ASTRA (6)

În Noaptea Muzeelor, peste 300 de artişti şi muzeografi au fost alături în permanenţă de vizitatori, turişti şi localnici deopotrivă. Intrarea a fost liberă, iar evenimentul a fost transmis live pe internet.

Acţiunile C.N.M. ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*