Noua biserică din cartierul Arhitecților a fost binecuvântată de ÎPS Laurențiu

Biserica „Sfântul Mucenic Laurențiu” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei” din Sibiu a fost binecuvântată ieri de ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Lăcașul de cult a fost ridicat într-un cartier nou, unde nu exista o biserică.

Ierarhul a binecuvântat cu apă sfințită și untdelemn sfințit noua biserică din Cartierul Arhitecților, iar astăzi, la praznicul Rusaliilor, va fi oficiată prima Sfântă Liturghie în acest locaș de cult. În perioada următoare, biserica din Cartierul Arhitecților va fi înfrumusețată și pregătită pentru târnosire. „Vă doresc să nu uitați bucuria aceasta de astăzi, vă doresc să spuneți și altora că nu s-a făcut altceva aici decât un loc unde poți să urci în cer, sau de aici să privești spre înălțimile cerului, să uiți de toate greutățile care vin asupra noastră și ne țin legați de pământ. Avem posibilitatea să ne îndreptăm spre cer, noi familiile noastre și urmașii noștri”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

 Biserică, grădiniță, after-school, cabinete medicale

Biserica este parte a viitorului ansamblu socio-educațional „Sfântul Nicolae”, care va avea un centru pentru activități cu tinerii, o grădiniță, cabinete medicale și alte spații necesare activităților sociale, religioase și educative din Cartierul Arhitecților.

„Această biserică a fost construită în două luni de zile și face parte dintr-un ansamblu socio-educațional. Venim în sprijinul comunității, unde este nevoie de școli, grădinițe și nu în ultimul rând de biserică, pentru că fără ajutorul Milostivului nostru Dumnezeu n-am putea realiza celelalte lucrări”, ne-a spus administratorul Bisericii „Sfântul Mucenic Laurențiu” din Sibiu, preotul Tiberius Macrea.

Noua biserică din Sibiu a fost ridicată cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului, la inițiativa și cu implicarea directă a IPS Mitropolit Laurențiu.

Ierarhul a oferit bisericii mai multe cărți de slujbă, iar la final părintele Macrea le-a mulțumit tuturor celor care au sprijinit acest proiect.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat