Nouă procedură de achiziție pentru continuarea lucrărilor de construcție a noului Liceu de Arte

Primăria Sibiu organizează o nouă procedură de achiziție pentru construcția Liceului de Arte pe strada Oituz. Precedentul contract a fost reziliat după ce firma contractată nu a avut capacitatea să execute lucrările prevăzute, în termenul contractual.

Serviciul de Administrare a Unităților de Învățământ a contractat un expert pentru a evalua stadiul lucrărilor efectuate de firma SC Construcții SA și pentru a obține o analiză exactă a lucrărilor realizate, în vederea organizării unei noi proceduri de achiziție pentru lucrările rămase de executat.

Sper ca de această dată firmele care vor depune oferte vor înțelege responsabilitatea pe care o au de a termina construcția în cel mai scurt timp, fiind vorba de un obiectiv public de care orașul are foarte multă nevoie. Valoarea lucrărilor este ofertantă, pentru că vorbim de o investiție estimată la 30 de milioane de lei”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Lucrările vor fi contractate prin licitație deschisă, firmele interesate având un termen de 40 de zile pentru depunerea ofertelor din momentul publicării anunțului în programul electronic de achiziții SICAP. Firma care va fi selectată în urma evaluării ofertelor va avea termen 12 luni pentru finalizarea lucrării.

Prin această investiție clădirea existentă a fostului Cămin va fi consolidată, recompartimentată și reamenajată, se va construi un nou corp de clădire și legătura cu corpul existent, iar în curtea Liceului va fi amenajat un teren de baschet, zone verzi și va fi amplasat mobilier urban.

Noul Liceu de Arte va asigura condiții foarte bune pentru cei peste 450 de elevi care urmează cursurile acestei unități de învățământ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*