Nu aruncați bonurile de la cumpărături. Guvernul pune la bătaie 10 milioane de lei la Loteria bonurilor fiscale

Guvernul va demara, începând din luna iulie, Loteria bonurilor fiscale a cărei buget total se ridică la 10 milioane de lei. În competiție se pot înscrie persoanele fizice care au împlinit deja vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară.

Loteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie, şi va consta în extragerea aleatorie a două valori: un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv – reprezentând valoarea totală a bonului fiscal, inclusiv taxa pe valoarea adăugată – şi un număr reprezentând dată calendaristică a emiterii bonului fiscal, apare în proiectul obţinut de Mediafax.

Conform documentului, pentru acest an, Ministerul Finanţelor va majora, în una sau mai multe tranşe, bugetul propriu cu 10 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru Loteria bonurilor fiscale.

Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.

La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise, în moneda națională, în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor.

Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015. Revendicarea premiului va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.

În termen de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.

Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanţelor în cont bancar deschis la o instituţie de credit din România pe numele câştigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile, în situaţiile în care există suspiciuni de fraudă.

O persoană va putea revendica un singur premiu aferent unei extrageri, iar premiile vor putea fi revendicate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.

scris de: MESAGERUL DE SIBIU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*