Nu există oraș civilizat fără presă liberă | OPINIE

Nu poate exista un oraș civilizat fără presă locală liberă, nu poate exista urbe prosperă deservită de un jurnalism sărac și umil, nu poate exista „smart city” fără „smart media”, indiferent de standardele după care se fac măsurătorile sau aprecierile.

Viorel NISTOR

Aceasta îmi este opinia, aceasta îmi era dorința și asta speram să fie concluzia dezbaterii „Criza presei locale în Europa post-adevăr”, organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest în colaborare cu Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și găzduită, la finele săptămânii trecute, de Liberty Technology Park. Mai mult de atât, aceasta socoteam că ar fi putut să fie și concluzia autorităților locale invitate (din fruntea orașului și județului), a reprezentanților comunității de afaceri (parte esențială a dezbaterii), a jurnaliștilor (cei dintâi interesați) și PR-iștilor (participanți), a politicienilor, a societății civile și a publicului (prezent sau neprezent în sală). Dau asigurări că nu sufăr de lipsă de realism și că știu bine orașul și presa locală, atât pe dinăuntru, cât și pe dinafară.

Nu a fost (chiar) pe potriva așteptărilor, dar înainte de a identifica motivele, merită să subliniem întâi părțile bune ale organizării dezbaterii. Mai întâi că, în toată lumea democratică civilizată, există o preocupare asiduă pentru starea/destinul/evoluția presei locale, generată de amenințarea perturbărilor tehnologice, de subfinanțare, de criza de (eco)sistem a jurnalismului, diminuarea publicității, agresivitatea și expansiunea operatorilor online globali (Facebook, Google etc.), problemele de identitate ale jurnalismului. Iar prin asta, sunt recunoscute rolul presei locale în democrație și criza pe care o străbate, iar pe de altă parte, se fac eforturi vizibile  de susținere financiară și de găsire a noi surse de venit și modele de afaceri viabile în lumea întreagă. Iată că acest lucru se întâmplă/discută și la noi, ca un prim pas, prin încercarea de implicare a autorităților statului (locale), a oamenilor de afaceri, a reprezentanților societății civile, a ONG-urilor etc. E un câștig că dezbaterea a avut loc, într-o situație tensionată, într-o comunitate dezbinată, aflată în mare nevoie de resurse și într-o concurență (nu întotdeauna loială) pentru obținerea lor.

Pentru a avea rezultate, calea deschisă trebuie continuată.

Să presupunem apoi că, dacă la baza crizei presei locale clujene s-ar afla (numai) indiferența publicului (datorată presei), lipsa de credibilitate a media, calitatea slabă a conținutului, calitatea umană și profesională a jurnaliștilor (sau a viitorilor jurnaliști), lipsa de solidaritate a breslei, „luarea cu hapca” a resurselor (puține) câte există sau distribuirea lor pe criterii partizane (înafara unor valori obiective), un sistem învechit/depășit din care lipsește inovația și interesul pentru inovare, pentru căutarea de noi formule de conținut, de transmitere și de valorizare a informației (în parte, arătate și de sondajul IRES prezentat de Vasile Dîncu în deschidere), ar rezulta că publicul clujean este perfect, că rezerva oamenilor de afaceri este deplin justificată, că autoritățile și politicienii fac bine că nu se implică. Or, știm bine că nu-i așa, că și publicul are neajunsurile lui (de educație, de asumare, de informare și înțelegere a societății și a nevoilor democratice), că și oamenii cu bani au limitele și slăbiciunile lor, că și autoritățile și politicienii au parti pris și interese înguste ș.a.m.d.

Așadar, numai laolaltă și deschis se poate ieși la liman.

Ce am constat la întâlnirea de vineri seara de la Cluj: că autoritățile locale (Emil Boc, Alin Tișe etc.) nu s-au prezentat, lăsând de înțeles că n-au nici vină, nici responsabilitate (în trecut sau în viitor); că unii oameni de afaceri prezenți (Lucia Morariu – Eximtur, Mihaela Pop – Vitrina, Daniel Metz – NTT Data, Voicu Oprean – Arobs – surpriza serii) înțeleg (într-un fel sau altul) problemele și că ar fi dispuși să sprijine presa în proiecte bune, țintite, clare, de interes; că alți patroni/manageri (precum Ioan Rus) nu vor sau nu pot înțelege decât ceea ce (le) convine; că jurnaliștii au nevoie de unitate și solidaritate, că e nevoie de transparență…

A fost prea devreme pentru a găsi un numitor comun și o cale.

În ceea ce mă privește, m-am dus cu câteva idei și cu două propuneri, dar n-am intervenit pentru că, pe fondul dezbaterii, nu mi s-a părut oportun (poate pentru ediția a doua, dacă mediul universitar va fi invitat). Eu aș fi vrut să vorbesc despre surse alternative de finanțare pentru presa locală, precum parteneriatele (generale, de proiect) crowdfunding-ul, sprijinul financiar al oamenilor de afaceri, prin ONG-uri, instituții ale statului (locale) etc. Aș mai fi vorbit despre nevoia acută de comunicare între/cu cititori, finanțatori și factori de decizii.

În fine, voiam să propun un proiect pentru acordarea de burse (trei, cinci, șapt …) pentru jurnaliști (a câte 1000-1200 euro), acordate pe bază de proiecte (de circa șase luni), privind cele mai importante probleme ale orașului. Astfel, jurnalistul interesat, cu acordul redacției sale, va înainta un rezumat al proiectului său (de jurnalism investigativ, narativ, documentar, analiză etc.), iar proiectele selectate vor fi susținute în fața unei comisii formate din reprezentanți ai finanțatorului, APPC și ai mediului universitar jurnalistic. Proiectele câștigătoare vor fi finanțate (în etape), va crește calitatea produselor jurnalistice, va spori credibilitatea presei și va aduce publicului conținut de calitate.

Ceea ce, bănuiesc, dorim cu toții.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat