O chestiune de gust | OPINIE

Dacă nu ne-a mai mulțumit Brifcorul și siropurile din fructe, pe bune, sau ciocolata de casă, am ales sucuri cu brand mare și ciocolată din laptele văcuțelor mov. Numai că la gust, pare-se că nu-i chiar ca pe afară. Cel puțin așa ne spune InfoCons, după ce de câteva luni bune mai multe țări din est acuză standarde duble de calitate la produse alimentare.

Milu OLTEAN

S-a făcut ceva tam-tam atunci când vecinii noștri din est au sesizat anul trecut Comisia Europeană și s-au dus cu jalba în proțap, susținând că marfa vândută de unele companii în estul Europei sunt de o calitate mai slabă decât aceleași produse ajunse pe rafturile din țările occidentale. Acum, într-un fel, vecinii noștri au luat taurul de coarne și au pus pe tapet o problemă pe care, mulți dintre noi, doar o presimțeam cumva. Care dintre noi n-a auzit măcar odată vreo gospodină care a primit vreun balsam de rufe de prin țări străine și occidentale, că, deși e aceeași marcă pe care o cumpără și ea de la supermarket, are cu totul alt miros și parcă persistă mai mult în tricouri și cămăși? Cine n-a auzit măcar o poveste a vreunui prieten, întors dintr-o vacanță în alte state occidentale, spunând răspicat că nu știu ce bere pe care o bea pe aici are alt gust decât aceeași bere cumpărată în vacanță? Și aceleași chestii le-am auzit, nu o dată, despre cafea, săpun, despre deodorante, ciocolată sau cine știe ce bomboane. Că cele venite din magazinele occidentale, care au și la noi aceeași denumire, au alt gust la „ei” decât la noi. Până la urmă, gusturile nu se discută și le-am luat ca atare. Mai mereu ne-am gândit că avem noi, așa, niște reminiscențe din alte vremuri, când primeam de la prietenii din străinătate dulciuri, sucuri și alimente la care în sărmana noastră țărișoară nici nu ne puteam gândi. Și am crezut că tot ceea ce vine din afară e mai bun. Până la urmă, uite că nu ne-au înșelat nici papilele gustative și nici nasul. Chiar că e aceeași Mărie, cu altă pălărie! InfoCons a publicat de câteva zile un studiu din care reiese că Fanta de portocale de la noi are mai puțin suc de fructe, iar Milka, ciocolata cu lapte, mai mulți aditivi, asta în comparație cu aceleași produse aflate pe rafturi în țări din occident. E clar că asemenea informații, coroborate cu scandalul standardelor duble folosite de marile branduri la produsele alimentare din țările estice, nu fac decât să dea apă la moară celor care arată cu degetul către mai marii Europei, acuzându-i de discriminare. O discriminare care aduce produse de calitate într-o parte și aceleași produse, la o altă calitate în alte țări. Adică, toți cetățeni europeni, dar nu toți cu acces la aceleași gusturi. Pentru cei mai bine văzuți ingrediente de calitate și gusturi alese, pentru cei mai de la talpa țării, merge și-un surogat de una-alta. Ca pe vremea vestitului Nechezol, care tot pe post de cafea se vindea pe vremea lui nea’ Nicu. Sau a salamului cu o parte de carne și cine știe câtă soia, sau a halbei de bere cu dero și apă de la grădinile de vară. Nici nu știi ce să zici. Până la urmă e tot e chestiune de gusturi, că dacă n-ai apucat să bei un suc sau să mănânci o ciolocată din Occident, după ce le-ai degustat și la noi, iei de bun ce se găsește pe rafturile noastre și nu prea ai ce să comentezi. Complicate și gusturile astea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*