O nouă ediție a Zilelor Sportive Rășinari

Marți, 22 octombrie, începând cu orele 9.00, la Rășinari se va da startul celei de-a X-a ediție a Zilelor Sportive Rășinari.

În cadrul proiectului, se vor organiza competiții de: baschet, fotbal, cros, tenis de masă și șah; competiții unde organizatorii așteaptă să participe un numar cât mai mare de copii și tineri din localitate.

Startul competițiilor va fi la ora 9.00, la Școala Octavian Goga Rășinari, cu baschet. Urmează cros și fotbal, începând cu ora 10.00 la Baza Sportivă Rășinari Arena.

Competițiile care vor încheia ziua dedicate acțiunilor sportive vor fi cele de tenis de masă – care va avea loc în Centrul de tineret Rășinari – și cea de șah la Primăria comunei Rășinari.

Activitățile sportive se vor desfășura după un regulament, iar câștigătorii vor fi răsplătiți cu premii de către organizatori Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu, Primăria comunei Rășinari și Asociația Clubul Sportiv “Păltiniș” Rășinari.

„Crosul Toamnei 2019” se desfășoară pe categorii de vârstă gimnaziu și primar/masculin și feminin, la Baza Sportivă Rășinari Arena.

„Cel mai bun șahist” se joacă sistem turneu fiecare cu fiecare la Primăria comunei Rașinari.

„Cupa tenis de masa 2019” se desfășoară în Centrul de Tineret Rășinari.

„Cupa Păltiniş – fotbal” se desfășoară pe categorii de vârstă gimnaziu si primar, la Baza Sportivă Rășinari Arena, dupa regulamentul Federatiei Romane de Fotbal .

„Cupa Start” la baschet feminin se desfășoară dupa regulamentul Federației Române de Baschet, la Școala Octavian Goga Rășinari.

Partenerii proiectului sunt: Centrul de Tineret Rășinari, Școala Sava Popovici Barcianu Rășinari, Școala Octavian Goga Rășinari.

Proiectul este cofinanțat de către Primăria comunei Rășinari în cadrul Agendei Sportive prin Asociația Sportivă Păltiniș Rășinari și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret cadrul Programelor Ministerului Tineretului și Sportului (P1 – Program de centre de tineret al MTS și P2 – Program Sportul pentru Toți al MTS).

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat