O nouă secție clinică la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu

Secția Psihiatrie III a Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” din Sibiu a primit statutul de Secție clinică, în baza Ordinul emis de Ministerul Sănătății în data de 18.09.2020.

Această reușită a fost făcută publică în cadrul unei conferințe de presă organizată azi, în curtea spitalului, eveniment la care au participat managerul spitalului, Sebastian Stroia, directorul medical, dr.Ciprian Băcilă, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, dr. Gabriel Budescu, rectorul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, prof.univ.dr. Sorin Radu, prorectorul ULBS, conf.univ.dr. Horațiu Dura, decanul Facultății de Medicină, conf. univ. dr. Radu Fleacă, și conf.univ.dr. Mihaela Bucuță din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, alături de jurnaliști și o parte din colectivul spitalului.

În urma dobândirii acestui statut, secția câștigă posibilitatea unei colaborări mai apropiate cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, respectiv în secție vor efectua stagii clinice și/ sau practică de specialitate studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu în specializările Medicină, Medicină Dentară, Asistență Medicală Generală și Tehnică dentară.

De asemenea, vor beneficia de pregătire teoretică și practică masteranzi în specialitatea Psihologie clinică, Consiliere psihologică și Psihoterapie și studenți la Psihologie ai Departamentului Psihologie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane a Universității Lucian Blaga Sibiu.

Susținerea activităților mai sus menționate contribuie la creșterea calității actului medical, la creșterea calității vieții pacienților internați și, nu în ultimul rând, la creșterea prestigiului unității sanitare. Secţiile clinice universitare reprezintă acele secţii de spital în care se desfăşoară activităţi de asistenţă medicală, învăţământ medical, cercetare ştiinţifică-medicală şi de educaţie medicală continuă (EMC).

„Sibiul poate să țintească mai sus pentru că are resursa umană necesară. Ca urmare a primirii statutului clinic pentru secția Psihiatrie III, crește prestigiul spitalului de psihiatrie și se deschid noi oportunități pentru a derula proiecte de certare. Totodată, este un beneficiu notabil pentru studenții la Medicină și cei de la Psihologie care pot aplica cunoștințele dobândite. Spitalul de Psihiatrie Dr.Gheorghe Preda intră în linie dreaptă pentru obiectivul privind obținerea statutului de spital clinic, fapt care va îmbunătăți și posibilitățile de finanțare și de desfășurare de proiecte de cercetare” a declarat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*