Oază de relaxare pentru sibieni

La câțiva kilometri de orașul toropit de arșița verii, piscina Sunshine din Cisnădioara este soluția la îndemâna oricui pentru a scăpa de aglomerația urbană și a vă bucura de câteva ore de relaxare în natură.

Piscina cochetă oferă o vedere superbă spre munți și este amplasată într-o zonă liniștită, fiind locul ideal pentru a petrece timpul cu familia sau cu prietenii în luna lui Cuptor.

Facilități pentru vizitatori

Sunshine Cisnădioara oferă facilități de calitate pentru o atmosferă plăcută. Piscina, șezlongurile, muzica bună și terasa cu băuturi răcoritoare și preparate la grill stau la dispoziția vizitatorilor de marți până vineri, în intervalul orar 11-20, iar în zilele de weekend, de la ora 10 la 20. „Accesul se face în limita locurilor disponibile. Pentru că nu funcționăm pe bază de rezervări, vă rugăm mult ca în weekend-uri să ne sunați la 0726.496.874 înainte de a ajunge la piscină, pentru a fi siguri că nu s-au ocupat toate locurile pentru bună dispoziție, relaxare maximă și voie bună!“, vă sfătuiesc reprezentanții complexului.

Siguranța, pe primul loc

Pentru acest sezon, la Sunshine Cisnădioara au fost luate toate măsurile necesare pentru evitarea răspândirii noului coronavirus. Șezlongurile sunt amplasate la distanța prevăzută de lege, iar locurile sunt limitate, pentru evitarea supraaglomerării. În plus, normele sanitare se respectă cu strictețe.

Pentru informații suplimentare, puteți accesa pagina de Facebook https://www.facebook.com/Sunshine.Cisnadioara.

Ștefana BABA

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*