OFICIAL: Opt sibieni răpuși de coronavirus și 171 noi îmbolnăviri

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 12600 de persoane (dintre care 12128 adulți și 472 copii).Până la data curentă au fost vindecate 6174 de persoane, iar 348 persoane au decedat (8 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 491 de persoane, dintre care pe ATI 23 adulți și 3 minori.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 171  de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

–      0-18 ani 2 persoane.

–      19 – 29 de ani 15 persoane

–      30 – 39 de ani 39 persoane

–      40 – 49 de ani 46 persoane

–      50 – 59 de ani 33 persoane

–      60 – 69 de ani 21 persoane

–      70 – 79 de ani 11 persoane

–      80 – 89 de ani 4 persoane.

 

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1202 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1802 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254 și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 72 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 46 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 103 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, astfel :

– 4 polițiști au efectuat verificări pentru un număr  de 154 persoane aflate în carantină și 127 persoane aflate în izolare;

– 8 polițiști au desfășurat activități în filtru control rutier, fiind verificate 790 autoturisme și 938 persoane.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, continuă să efectueze verificări ale agenților economici cu privire la măsurile restrictive impuse.

Puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*