Oprea a cerut măsuri de prevenire a producerii unor situații de urgență în Sibiu și celelalte județe supuse atenționării de cod galben

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a dispus șefilor structurilor pentru situații de urgență din județele supuse atenționării de cod galben să ia toate măsurile pentru a preveni producerea unor situații de urgență, în special a inundațiilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), vicepremierul Gabriel Oprea a cerut inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Brașov, Sibiu, Covasna, Vrancea, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța să monitorizeze permanent situația din teren și să fie pregătite să activeze grupele operative pentru intervenție încă de la apariția primelor efecte ale fenomenelor meteo periculoase.

MAI atenționează autoritățile locale din județele unde sunt așteptate manifestări severe ale vântului să ia măsurile necesare pentru a limita posibilele accidente sau pagube, cunoscând că în astfel de situații există riscul prăbușirii copacilor sau panourilor publicitare ori al desprinderii de elemente ale acoperișurilor imobilelor.

De asemenea, vor fi luate măsuri privind supravegherea rețelelor electrice și funcționarea în bune condiții a utilităților publice.

Coordonarea unitară a structurilor cu responsabilități în realizarea intervențiilor pentru situații de urgență la nivelul județelor se realizează de către inspectorii șefi ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.

MAI îi sfătuiește pe conducătorii auto să se informeze asupra condițiilor de drum din zona montană, unde este prognozată depunerea unui strat nou de zăpadă, în special în zona Carpaților Orientali și Meridionali. Șoferilor li se recomandă să respecte cu strictețe indicațiile Poliției Rutiere și să manifeste o conduită preventivă în timpul deplasărilor pe segmentele de drum acoperite cu zăpadă, mai relevă sursa citată.

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, dar și de ninsori, în zona montană, valabilă până marți seara în 20 de județe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul luni, ora 15,00 — marți, ora 20,00, în regiunile estice și sud-estice vor fi precipitații sub formă de ploaie și trecător lapoviță sau ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de peste 50-60 km/h.

AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*