Păltiniș 1000: prima cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 de metri

Pârtia de schi Oncești din stațiunea Păltiniș reprezintă provocarea perfectă pentru toți cei pasionați de alergare. Aici, pe 15 octombrie, se va desfășura cursa Păltiniș 1000, prima cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 de metri.
0003afa3-3f0b-4771-bd12-1ebcd4d3d2a2Potrivit organizatorilor, Păltiniș 1000 este o cursă de alergare cronometrată și are ca scop promovarea alergării în aer liber, a unui stil de viață sănătos, dar și a stațiunii montane Păltiniș, locul de desfășurare al evenimentului. Competiția se desfășoară pe pârtia de schi Oncești, iar startul se va da de pe platoul de lângă Telescaunul Păltiniș  la cota 1.430 m.
Punctul de sosire este în vârful pârtiei la cota 1.671 m, traseul parcurs în alergare fiind de 1.000 de metri. Diferența de nivel de la start la sosire este de 241 m, iar suprafața este de pământ, cu iarbă, pe alocuri bolovani.
Cursa este una de sprint și toți alergătorii vor fi cronometrați. În final, alergătorul și alergătoarea cu cel mai bun timp sunt declarați învingători.

Start cu  vedete

Startul în competiție se va da sâmbătă, 15 octombrie, la ora 11:00 de pe platoul de lângă Telescaunul Păltiniș și în funcție de numărul de participanți se poate da în mai multe manșe. Printre ambasadorii competiției se numără Alexandru Barbu, schiorul sibian care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sochi și Alex Filip, dublu campion național de raliuri la clasa 2WD și primul pilot de curse român care a participat la o competiție IronMan.
“Alergarea face parte din programul meu zilnic de pregătire și mă ajută să obțin performanțe mai bune în schi. Abia aștept să particip acum la o competiție de alergare care se va desfășura pe o pârtie de schi, evident fără zăpadă, și cu plecarea de jos spre vârf, nu așa cum sunt obișnuit eu în Cupa Mondială de schi”, a spus Alex Barbu.

Și pentru Alex Filip, alergarea înseamnă secunde câștigate în mașina de curse pe probele speciale. “Programul meu din 2016 nu înseamnă doar participări în Campionatul European de Raliuri, ci și în competiții de alergare și triatlon. Am acceptat imediat provocarea de a participa la o cursă de sprint în urcare pe distanța de 1.000 de metri și cu siguranță va fi una dintre cele mai frumoase experiențe din acest final de sezon”, a spus și Alex Filip.

Taxa de participare la cursa Păltiniș 1000 este de 35 lei. Înscrierile se pot face online, pe site-ulwww.paltinis1000.ro, până pe 12 octombrie, și la fața locului, în ziua desfășurării competiției.

La competiție pot participa alergători începând cu vârsta de 16 ani, dar pentru cei sub 18 ani este nevoie și de acordul părinților pentru a lua startul.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*