Pantofi de ciocolată

O tânără artizan din Sibiu a dat lovitura, lansând în oraş moda pantofilor din ciocolată, un cadou inedit pentru orice femeie, iar dovada succesului său este că numai de 8 Martie în acest an, Andreea Budulan a produs o sută de asemenea pantofi.

Ea este prima persoană din Sibiu care produce pantofi din ciocolată accesorizaţi. Andreea a văzut prima oară pantofi de ciocolată pe Internet şi aşa s-a decis să facă şi ea. Însă pentru a face rost de forma matrice în care se toarnă ciocolata. a fost nevoită să ceară ajutorul fraţilor ei care lucrează în străinătate. Odată adusă matricea, Andreea s-a apucat să facă pantofi. Din ciocolată albă, neagră sau cu lapte, de orice culoare, orice doamnă sau domnişoară poate avea o pereche de pantofi accesorizaţi, umpluţi cu bomboane, trufe sau praline de ciocolată, ambalaţi în cutie.

Un cadou special

Sibienii preferă în special pantofii albi din ciocolată, care nu se încalţă, ci se mănâncă. Un asemenea pantof de ciocolată, „mărimea 33-34“, potrivit unui pantofar priceput, umplut cu praline de ciocolată, costă 50 de lei. „Albul merge foarte bine mai ales pentru comenzi. Cine comandă face cadou pentru o domnişoară sau o doamnă. Un pantof cântăreşte 120 de grame şi are tot felul de accesorii, spre exemplu un fluturaş, nasturi etc. Pantoful îl umplem întotdeauna cu praline, cu bomboane, trufe de ciocolată, în ideea că nu te apuci să muşti imediat din el. Toată lumea vrea să îl vadă acolo mai mult timp“, a declarat, pentru AGERPRES, Andreea Budulan.  Creatoarea pantofilor inediţi şi-a propus să extindă gama şi să facă şi pantofi bărbăteşti, tenişi, ghete de fotbal şi botoşei pentru bebeluşi. Desigur, tot din ciocolată.

Cum s-a născut ideea

Până va reuşi să-şi „încalţe“ toţi clienţii în creaţii de ciocolată, Andreea este solicitată la nunţi, botezuri, evenimente, unde încearcă să impresioneze. Afacerea ei a început cu o idee în timpul nunţii. Practic, în urmă cu opt ani de zile, Andreea nu a fost mulţumită de bufetul de fructe şi ciocolată de la propria nuntă şi s-a gândit pe urmă, timp doi ani, cum ar putea să îmbunătăţească această idee. Ea a absolvit Liceul de industrie alimentară din Sibiu, dar recunoaşte că nu i-a plăcut meseria de tehnician în industria alimentară. Aşa că s-a apucat de Facultatea de Contabilitate, însă nici contabilă nu e, ci după nuntă s-a reorientat profesional, învăţând să sculpteze în fructe şi legume, iar apoi a făcut un curs de ciocolatier şi astfel a reuşit să pună pe picioare o afacere proprie. Şi nu e doar o afacere cu praline şi artizanat în ciocolată, ci şi ceva creativ pentru copii, deoarece Andreea organizează şi de ateliere de ciocolată pentru cei mici, visul ei fiind să devină educatoare. „Eu mi-am dorit să fiu educatoare. Şi de acolo am pornit cu ideea cu atelierele de ciocolată. Am învăţat să fac sculpturi în fructe. Am căutat foarte mult să fac un curs de specializare. Am găsit foarte greu. Am găsit la Odorheiu Secuiesc, cei de la PanGastRo. Am făcut curs de două zile, tehnici de bază, mi-a fost destul. Am venit acasă, am făcut practică şi am vrut să fac reţete în felul meu“, spune Andreea.

Pentru copii

Astfel, deşi în urmă cu opt ani era o mireasă preocupată dacă fructele şi ciocolata de la bufet vor ajunge pentru toţi invitaţii, acum este căutată la foarte multe nunţi din Sibiu pentru că are ciocolată belgiană, foarte apreciată, pe care o evidenţiază în diverse aranjamente. Când nu este la nunţi şi botezuri, Andreea îi învaţă pe copii să se „joace“ sănătos cu ciocolata. Aşa s-a întâmplat şi la cel mai recent târg dedicat artizanilor, unde zeci de părinţi au fost fericiţi că şi-au adus copiii care, îmbrăcaţi în mici cofetari, au pictat şi decorat figurine de Paşti din ciocolată.

 

ANDREEA BUDULAN | ciocolatier

„Noi ne-am căsătorit acum opt ani şi atunci a apărut fântâna de ciocolată în Sibiu. Şi am spus că e ceva deosebit. Am avut foarte mulţi copii la nuntă. Am fost dezamăgită să văd bufetul de ciocolată, pentru că a fost mic, s-a terminat ciocolata, s-au terminat fructele. De la nunta mea a pornit ideea. Ideea mi s-a părut genială şi doi ani m-am gândit cum să arate mai bine, mai apetisant acest bufet. Am încercat ca bufetul de nuntă să arate mai bine. Din vara lui 2011 am cumpărat fântâna de ciocolată. Din 2012 am fost invitaţi la un târg de nunţi, acolo am pregătit un bufet super frumos şi aşa au început nunţile.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*