Ariton, făcut KO în „Gala Bute“

Plenul Senatului va vota, astăzi, proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire penală a fostului ministru al Economiei, Ion Ariton, în dosarul „Gala Bute“. Ariton le-a cerut colegilor săi să aprobe cererea, „să se termine cât mai repede“. Potrivit procurorilor anticorupţie, Ariton a determinat zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Transgaz şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane de lei, organizarea „Galei Bute“ de către firma lui Rudel Obreja.

Ariton a determinat zece companii de stat, printre care Hidroelectrica, Transgaz şi Romgaz, să sponsorizeze ilegal, cu peste 1,7 milioane de lei, organizarea „Galei Bute“ de către firma lui Rudel Obreja

Plenul Senatului va vota, astăzi, proiectul de hotărâre privind cererea de urmărire penală a fostului ministru al Economiei, Ion Ariton, în dosarul „Gala Bute“.

AritonIeri, senatorii au dezbătut în plen solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat Senatului declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de senatorul liberal Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul „Gala Bute“. „Nu o să cer colegilor mei să tergiverseze votul. Dimpotrivă, vreau să se termine cât mai repede. Vă solicit să aprobați favorabil cererea de începere a urmăririi penale“, a spus Ariton, care se află la al doilea mandat de senator de Sibiu.

Apărarea lui Ariton

Senatorii din comisia juridică au avizat deja favorabil cererea, cu majoritate de voturi. Potrivit raportului comisiei juridice a Senatului, Ariton a precizat, la audierile de marţi, că „sumele care au făcut obiectul contractelor de sponsorizare a evenimentului prin care se urmărea «Promovarea României ca destinaţie turistică şi a brandului turistic naţional, pe plan naţional şi internaţional, în cadrul Galei Internaţionale de Box Profesionist», şi pe care l-a susţinut, au ajuns la Federaţia Română de Box“. De asemenea, el a adăugat că „o sponsorizare se face într-un cadru legal, pentru o sumă care este calculată la sută din cifra de afaceri. Ce nu s-a mediatizat este faptul că, pentru senato sponsorizare dintr-o companie, exista o comisie care analiza oportunitatea şi legalitatea sponsorizării; după ce se fac aceste analize, acel raport de oportunitate şi legalitate este trecut prin Consiliul de Administraţie al acelei companii şi numai după aceea se putea face virarea acelor sume în cuantumul şi în procentele legale care se pot face din acel cont“.

„Colecţionar“ de funcţii

Ion Ariton s-a născut în 15 februarie 1956, la Piteşti. În perioada 1991-1993, a fost şeful Corpului de Control al prefectului judeţului Sibiu, apoi, până în anul 2003, director la SC Petrom SA, sucursala PECO Sibiu. Între 2003 şi 2004, Ariton a fost director executiv la SC Intermedia Sibiu, iar până în 2005, referent manager financiar la CSU Sibiu – Universitatea „Lucian Blaga“. În perioada 1996-2005, a ocupat funcţia de consilier local în Sibiu, din partea PD, iar în 2005-2007, a fost prefect de Sibiu. Guvernul Tăriceanu l-a demis în decembrie 2007, însă Ariton a dat în judecată Executivul şi a câştigat la Curtea de Apel Alba Iulia. El a fost repus în funcţia de prefect în februarie 2009, când deja era parlamentar, şi a avut un termen de 15 zile pentru a opta între cele două funcţii. Din 2008 a fost ales senator, după care, între 2010 şi 2012, a fost ministrul Economiei în guvernul Boc. Ariton a fost, din anul 1993 până în 2003, pe rând, director comercial şi director general al sucursalei Petrom Sibiu.

„Gaura“ de la Petrom

Presa locală a relatat că, la începutul anului 2002, pe vremea când conducea Petrom Sibiu, Ion Ariton a fost cercetat de procurori şi poliţişti pentru o lipsă în gestiune, estimată inţial la 10 miliarde de lei vechi. În acelaşi an, locuinţa viitorului ministru a fost percheziţionată de anchetatori, fapt reproşat deseori poliţiştilor de către Ariton, atunci când a devenit prefect. Investigaţia a fost declanşată după moartea gestionarului-şef de la Petrom Sibiu, când procurorii au descoperit mai multe nereguli în gestionarea fondurilor companiei. În urma anchetei, s-a stabilit că lipsa era de 7 miliarde de lei vechi, iar Ariton a primit doar o sancţiune de diminuare cu 10 la sută a salariului. La finalul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale. Potrivit preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Sibiu, Gheorghe Suditu, în perioada 2002-2003, Ion Ariton a semnat o adeziune la PSD, după care s-a retras din organizaţie. Încerca, astfel, să scape de ancheta penală şi să păstreze fotoliul de director al Petrom.

A trecut şi pe la Intermedia

În 2003, Ariton a plecat de la Petrom şi a ajuns director la Intermedia, iar în perioada 2005-2007 a fost prefect al Sibiului. Nu trebuie trecut cu vederea că Ariton a condus societatea Intermedia, o firmă controlată de patronul holdingului Atlassib, Ilie Carabulea, prin care a fost mituit prim-procurorul Florin Apostu cu un autoturism Audi A8. Se vede că prietenii fostului ministru au probleme cu legea penală. Carabulea, Apostu, Nicoară sau Udrea sunt doar câteva nume apropiate lui Ion Ariton.

Ion ARITON | senator de Sibiu

„De trei ani se tot discută de acest subiect și cred că e cazul ca autoritățile competente să se pronunțe. Am fost și sunt un adept al principiului independenței justiției, consider că toți oamenii trebuie să fie egali în fața legii.“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*