Parteneriat pentru viitor

Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu, parteneră în cadrul proiectului educațional internațional „Parteneriat pentru viitor”, a găzduit cadrele didactice ale Școlii Primare Vuk Karadzic Kraljero – Serbia, reprezentate de d-na prof. Biljana Balovac și domnul director al școlii partenere din Sibiu, prof. Claudiu Canciu. În perioada 15- 17 noiembrie, a avut loc prima activitate de cunoaștere schimb de experiențe educaționale și învățare prevăzută în calendarul proiectului.

Proiectul vizează cooperarea europeană între cele două instituții educaționale, oferind pe parcursul întregului proiect, atât elevilor, cât și profesorilor din ambele școli. Oportunitatea cunoașterii realităților educaționale din Serbia și România s-au concretizat prin activități și dialog constructiv. Scopul proiectului îl reprezintă schimbul de experiență educațională, oferirea reciprocă de exemple de bună practică în educație, cât și descoperirea diversității culturale și sociale specifice celor două țări.

Oaspeții au fost întâmpinați tradițional în incinta instituției școlare, cu pâine și sare, iar elevi ai școlii, cât și profesori ai învățământului primar, îmbrăcați în port tradițional, au prezentat dansuri populare specifice mărginimii. Activitățile din prima zi au debutat cu vizitarea instituției Școlii Gimnaziale nr. 1 Sibiu, cât și a grădiniței acesteia, a spațiilor de învățare. Asistarea la secvențe de predare la diferite clase primare, urmate de discuții tematice cu cadre didactice Paroș Ovidiu, Achim Marcel, Pîrvu Adina, Tara Roxana, Ciobanu Alina, Comănescu Anca, Dragoș Lavinia ș.a., au fost bazate pe exemple de abordare în predare, dar și pe conținuturi și materiale ce sunt folosite în atingerea dezideratelor educaționale.

Programul a continuat cu o vizită la firmele Visma și Boromir Sibiu, două instituții importante din orașul nostru.

A doua zi a fost dedicată activităților de integrare și relaționare, vizitelor culturale și de cunoaștere  a împrejurimilor și frumuseților Sibiului. În cadrul natural al Muzeului Civilizației Populare Tradiționale Astra Sibiu, cadrele didactice din cele două școli au redescoperit frumusețea jocurilor copilăriei organizate de școala gazdă, jocul fiind indiferent de vârstă, calea eficientă a relaționării interumane.


prof. Claudiu Canciu

director Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*