Am criticat, cu multă consecvență și fără menajamente, PSD-ul, ca partid aflat la putere, în plin exercițiu de guvernare a țării. M-am simțit îndreptățit, mă simt încă și voi face în continuare acest lucru, pentru că acesta este rolul cel mai întemeiat și mai sănătos al presei într-o societatea democratică.

Viorel NISTOR

Nu voi relua aici toate motivele pentru care principalul partid de guvernământ trebuie supravegheat și merită criticat, dar voi sublinia unul dintre ele. Eu n-am uitat nicio secundă, de la ultimele alegeri încoace, că PSD, cu scorul său zdrobitor de 46%, cu o prezență la vot de sub 40%, a obținut doar 18% din voturile românilor, la care, dacă mai adăugăm vreo două procente de ALDE, ajungem la ceva peste 20% reprezentare efectivă a puterii, obținută prin vot.

Și restul!?

Cei aproape 80% dintre cetățenii cu drept de vot se împart în două categorii: vreo 17% ar fi votat cu  opoziția (PNL,USR, PMP, UDMR), iar ceva peste 60% n-au participat la vot. În concluzie, pe de-o parte, cei care au votat cu opoziția sunt puțini și nemulțumiți de prestația, lipsa de vigoare și de rezultatele acesteia, pe de altă parte (și o dată-n plus), ajungem la principala problemă a României din acest moment: lipsa de reprezentare a cetățenilor. Lăsând deoparte pe cei dezamăgiți de opoziție (dar care totuși au mers la vot), dar scăzând pe românii cu drept de vot  aflați peste graniță (care ar putea și ei vota dacă ar vrea) – să zicem vreo 25%, ne rămân circa 35% cetățeni din România care nu sunt reprezentați deloc, nicăieri. Unii vor zice că din vina lor (că nu merg la vot), alții vor spune că din vina sistemului politic (care nu-i ofertează corespunzător sau îi îndepărtează). Oricum ar fi, acesta este cel mai mare neajuns democratic al României de azi și, până nu se va îndrepta, țara nu va cunoaște liniște și echilibru.

Însă, oricât de mult am critica PSD, oricât de ticăloasă, de meschină și de îngustă ar fi politica sa, asta nu explică totul. PSD este o expresie, una dintre ele, a societății românești, oglindită și prin celelalte partide (bune sau rele) și aidoma absenteismului politic, expresie a partidului nicicare, reprezentând pe nicicine. Nu trebuie să dăm vina doar pe PSD înainte de a ne privi, toți ceilalți, în oglindă. Fără doar și poate, PSD acum este un partid abuziv, condus, pe seamă proprie, de un „șmecheraș” egoist, lacom și iresponsabil. Dar această tentație spre abuz, spre ignorarea interesului comun și exacerbarea intereselor proprii, ar fi încercat-o, cred, orice alt partid care ar fi obținut 46% în alegeri, într-o țară cvasiabsentă politic și democratic.

Să nu ne mirăm și să nu dăm toată vina pe alții!

E un ciclu politic foarte greu, după cum vedem, început convulsiv, cu mari proteste și lucruri nemaivăzute în România, de-o parte sau de alta, și care continuă în același registru. Încă nu e epuizat mandatul de patru ani (e abia la început) și nu sunt deloc convins că nu vom vedea alte lucruri nemaivăzute, atât din partea puterii, cât și a societății. Continui să cred că e efectul profund al nereprezentării, care determină reacții surpriză și asimetrice, expresie a dezechilibrului social, politic și economic din societate, ce nu-și poate găsi (încă) altă formă de manifestare.

Așadar, mai e timp, mai e loc și e imperativ necesar a construi platforme de încredere pentru cetățeni, care nu trebuie să se îndepărteze de politicieni, nu e bine să dezavueze partidele, nu rezolvă nimic întorcând spatele politicii. E cel mai crunt, cel mai nedrept și cel mai periculos mod de a respinge sistemul democratic, care înseamnă co-implicare și co-participare, în lipsa căreia drumul către abuz, dictatură, anarhie sau iliberalism este deschis.

O spun demult că în România e absolut necesar să apară (cel puțin două) partide/grupări politice noi, solide, serioase și de încredere. Am și încredințarea asta!

Nu e un moft personal, nu vreau „delicatesuri” politice sau doctrine de „finețe”, e vorba de ceva elementar, de a deschide drumul către platforme noi și proaspete de încredere (primară) în politică și-n reprezentanți legitimi, de a reconstrui fundamentele politicii și democrației, compromise și șubrezite prin practici parțiale și abuzive într-o societate neașezată bine și neconsolidată democratic niciodată.

Sunt cel puțin trei motive care fac imperativ necesară apariția de noi oferte politice:

1. partidele vechi (PSD, PNL) sunt epuizate din perspectiva încrederii și a tentației la vot, ele au un electorat captiv (mai mare sau mai mic), dependent și lipsit de alternativă, aflat în scădere, nu în creștere;

2. apetența românilor pentru politică și nevoia de noi oferte a confirmat-o USR, care a făcut un salt instantaneu în opțiunea publică, chiar dacă era o grupare nouă, insuficient cunoscută și pregătită pentru asta;

3. dacă mâine ar fi alegeri, rezultatul ar fi sensibil același, ceea ce nu e doar straniu și derizoriu, ci și inadmisibil, de neiertat.

Nu că n-au mai fost partide noi, dar eu am în vedere, generic, o grupare de centru-dreapta și una de centru-stânga, care să ofere alternativă pentru actualele partide mari. Pe partea dreaptă văd că se pregătește, în tăcere, Platforma 100, ce gravitează în jurul fostului premier Dacian Cioloș. La stânga se întrezărea mișcarea Demos, promițătoare și având calitatea ideilor, intrată (cam) sub tăcere. Și poate altele.

Nu știu dacă acestea vor fi, dacă au calitatea, forța, îndreptățirea și suportul să fie (poate că voi reveni asupra lor), dar ar fi de dorit.

Însă nu-i imposibil să scoată capul, și la noi, într-o lume atât de tulburată, partidele extremiste!


Viorel NISTOR

Lasă un răspuns