Păruială ca între babe | SIBIUL PARALEL

Dezvăluirile din această rubrică sunt bazate pe convorbirile interceptate și adnotate de agentul acoperit Gică, recent pensionat de la un serviciu secret cu o pensie atât de specială, încât nici nu știm cu câte zerouri se scrie.


Care e mai sibian, care are școală mai multă, care a fost mai cinstit și care a mituit mai mult în campania electorală?
Cam astea sunt subiectele scandalului iscat între doi politicieni de haznă ai orașului, plimbați cu girofar pe la București.
De reținut este că nici unul nu a făcut mare lucru pentru județ, însă au dat mâna cu toate babele și se pot făli cu câte un sac de promisiuni, care mai de care.
Bogdan a pus mâna pe pozele cu Mircea împărțind cizme electorale de la pozarul lor de casă – un pușcăriabil care a fost pozarul lui Mircea în campania anterioară, așa că omul vinde pozele acum a doua oară.
Bogdan nu mai știe de pomenile pesediste cu mici și bere, vremuri bune… Despre educație e mult de spus. Se știe că pesediștii au o problemă generală cu limba română și toți liberalii râd de asta. Viorica lor e legendară. La Sibiu, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii a intrat în istorie afirmând despre doamna prefect că insistă să vorbească liber. „Ui’ la proasta asta… și doar i-am scris pe foaie discursul”. Se aud deja hohote dinspre tabăra liberală? Bine! Să vedem cum scrie Raluca, etalonul lor de cultură din Parlament!


Rubrica SIBIUL PARALEL este un pamflet care va fi tratat ca atare și își propune să descrețească frunțile cititorilor, nu are scop informativ. Personajele sunt doar imaginare și orice legătură cu realitatea este absolut întâmplătoare.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*