Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi, har, milă şi pace de la Hristos Domnul, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

„Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească (…), ci de la Dumnezeu s-au născut.” (Ioan 1, 12 13)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

 

(…) Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ca Prunc, într-o familie săracă material şi aflată în călătorie, ne cheamă să acordăm o atenţie deosebită familiei, în general, şi familiei creştine, în special. Am văzut că familia este coroana creaţiei şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a lui Dumnezeu pentru oameni.

Anul 2011 a fost consacrat în Biserica noastră omagierii Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii, având în vedere că atât Taina Sfântului Botez, cât şi Taina Sfintei Cununii stau la baza familiei creştine.

Astăzi, din cauza multor greutăţi şi încercări, ca duhul lumesc sau secularizarea, sărăcia, înstrăinarea, individualismul, lăcomia ş.a., familia creştină se confruntă cu slăbirea dragostei între soţ şi soţie, între părinţi şi copii, între rude şi vecini. De aceea, este necesar să reîmprospătăm şi să adâncim necontenit înţelegerea noastră privind taina Bisericii şi rostul vieţii creştine în lume, ca timp al faptelor bune şi al pregătirii noastre pentru mântuire sau pentru viaţa veşnică, după cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: „Ce câştig avem de pe urma vieţii acesteia, dacă nu ne folosim de ea pentru a câştiga pe cea viitoare?” (SF. IOAN GURĂ DE AUR, Omilii la Evanghelia după Matei, XC, III, trad. Pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1994, p.1003).

Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru ei. Credinţa copiilor este unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi. Când Biserica arată copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, copii devin icoane de nevinovăţie şi bunătate care ne conduc spre Împărăţia cerurilor (cf. Matei 18, 3; 19, 14; Luca 18, 16). Credinţa nu este o simplă moştenire culturală, ci o chemare constantă a harului lui Dumnezeu adresată omului, care poate să răspundă acestei chemări, sau să o refuze.

Familia creştină transmite credinţa atunci când părinţii îşi învaţă copiii să se roage şi se roagă împreună cu ei; când îi duc la biserică şi când îi îndeamnă la spovedanie şi împărtăşire, când se adună împreună cu ei la citirea Sfintei Scripturi, lăsând lumina credinţei să strălucească peste viaţa lor de familie, şi aducând laudă lui Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru Cel ceresc.

Cei care nu botează copiii îi lipsesc de harul înfierii duhovniceşti, de bucuria de-a se împărtăşi din viaţa lui Hristos şi a Bisericii Sale, de frumuseţea legăturii lor liturgice cu Sfânta Treime, Care locuieşte prin har în cei botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi unşi cu Sfântul şi Marele Mir ca să poată creşte nu numai biologic, ci şi teologic, adică duhovniceşte, ca cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor.

Iubirea cu care părinţii şi naşii noştri ne-au primit şi ne-au călăuzit primii paşi în această lume este în acelaşi timp o prelungire tainică a iubirii milostive a lui Dumnezeu de la care am primit viaţa şi un fundament solid, o garanţie pentru creşterea şi dezvoltarea armonioasă ca persoane umane libere, pregătite pentru a intra în comuniune cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu.

De asemenea, astăzi, mai mult ca niciodată, este necesară pregătirea tinerilor pentru Căsătorie şi pentru viaţa de familie.

Pentru cei care se căsătoresc sunt de mare folos cunoştinţele duhovniceşti privind marea binecuvântare şi demnitate a Căsătoriei pentru viaţa celor ce se iubesc şi pentru viaţa Bisericii care-i binecuvintează; apoi Spovedania şi Împărtăşirea viitorilor miri cu Sfânta Euharistie înainte de Cununie (întrucât aceasta nu se mai face azi în timpul Cununiei, ca în Biserica primară).

De asemenea, este necesar ca naşii, în calitatea lor de părinţi spirituali ai familiei nou întemeiate, să îndemne pe cei căsătoriţi să participe cât mai mult la viaţa liturgică şi misionară a Bisericii, să se roage cât mai mult ca Hristos-Domnul să întărească iubirea lor şi să-i ajute să biruiască ispitele şi încercările din viaţă. Preoţii din parohii sunt chemaţi să organizeze mai multe cateheze sau convorbiri pastorale cu tinerii şi tinerele care se pregătesc pentru nuntă, cu părinţii şi cu naşii acestora, spre o mai bună pregătire a lor pentru a întemeia o familie creştină trainică şi binecuvântată, spre a ajunge la fericire şi mântuire. (…)

Să ne bucurăm totdeauna că zămislirea pruncilor este un dar dumnezeiesc, o binecuvântare pentru familie şi pentru popor, să îi sfătuim şi să îi sprijinim pe tinerii căsătoriţi să fie roditori de copii, să-i crească şi să îi educe. Să redescoperim dialogul, preţuirea şi ajutorarea reciprocă în familie şi între familii. Să nu uităm niciodată că avortul este o crimă, o ucidere a unui om nevinovat care nici nu se poate apăra (copilul). De aceea, cei care-şi ucid copiii nenăscuţi nu se pot împărtăşi cu Hristos, Cel ce iubeşte copiii.

Familia creştină în care copiii sunt primiţi cu bucurie prin naştere sau prin adopţie, şi crescuţi cu dragoste, educaţi creştineşte şi sprijiniţi să urmeze un drum folositor în viaţă este binecuvântată de Dumnezeu cu darul mântuirii şi al vieţii veşnice (Vezi Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română, Editura Basilica, Bucureşti, 2011).

 

Dreptmăritori creştini,

 

Să folosim timpul acesta al Sărbătorii Naşterii Domnului astfel încât să aducem bucurie copiilor şi părinţilor şi tuturor oamenilor, mai ales acolo unde este întristare şi tulburare. Să arătăm o atenţie deosebită familiilor în care a slăbit iubirea şi bucuria comuniunii, precum şi persoanelor singure, sărace, bolnave, bătrâne, descurajate, îndoliate şi îndurerate, oferindu-le un semn al iubirii lui Hristos faţă de ei, o faptă bună şi un cuvânt bun. Lumina de la Betleem ne cheamă să aducem semne de speranţă unde aceasta a slăbit.

Astăzi, când foarte adesea iubirea şi bunătatea din inimi este înlocuită cu ura şi răutatea, când faptele bune se împuţinează, iar cele rele se înmulţesc, când puţini oameni se îmbogăţesc, iar foarte mulţi sărăcesc, Evanghelia Naşterii lui Hristos-Domnul ne cheamă pe noi, creştinii, care purtăm numele lui Hristos, la multă rugăciune şi priveghere, la multă atenţie şi multă lucrare a faptelor bune.

Dacă am sărăcit material, să avem grijă să nu ne pierdem şi ultima bogăţie care ne-a rămas: bogăţia sufletului, adică dreapta credinţă şi bunătatea inimii, milostenia, prietenia şi omenia. Să păstrăm şi să înmulţim comoara cea mare şi sfântă a credinţei Bisericii şi virtuţile strămoşeşti: nădejdea şi cinstea, iubirea şi dărnicia.

Bunătatea inimii şi bogăţia spirituală a sufletului nostru se arată în cuvinte şi fapte.

Într-o vreme în care, foarte adesea, cuvântul folosit în public răneşte mai mult decât vindecă, creează mai multă confuzie decât comuniune, seamănă mai multă dezbinare decât unitate, suntem chemaţi ca, prin rugăciune şi priveghere, să înlocuim răutatea şi sărăcia sufletului cu bunătatea şi bogăţia spirituală pe care le aduce în suflet credinţa vie în Dumnezeu.

Să ne rugăm necontenit Maicii Pruncului Iisus să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să ajute cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.

Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica în lucrarea ei misionară social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni”, cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.

Se aşteaptă mult de la Biserică azi, deşi ea este puţin ajutată de către acei oameni care ar putea să o ajute mai mult. Înainte de a judeca Biserica, trebuie să ne gândim dacă am ajutat-o suficient, ca fii ai ei, ca ea să poată ajuta pe alţii mai săraci decât noi şi mai neajutoraţi decât noi. Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi alte lucrări de caritate ale Bisericii noastre au nevoie de sprijin în continuare, pentru cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor folositoare altora. (…)

Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2011 spre 1 ianuarie 2012, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu, Domnul timpului şi al istoriei, pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din afara graniţelor României.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2012 şi Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu urarea tradiţională: „La mulţi ani!”

 

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

 

Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

 

Spune-ți părerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*