Patriarhul Daniel: Ilie Mitea a fost un susținător al valorilor credinței, tradiției şi spiritualităţii româneşti

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat un mesaj de condoleanţe familiei lui Ilie Mitea, fost prefect de Sibiu, membru al Adunării Naţionale Bisericeşti, ca reprezentant al Arhiepiscopiei Sibiului. Mitea va fi înmormântat astăzi, iar slujba va fi oficiată de ÎPS Laurențiu.

În mesajul său, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat faptul că Ilie Mitea a fost „un susținător al valorilor credinței, tradiției şi spiritualităţii româneşti, înțelegând rolul important şi benefic al Bisericii în societate”, relatează agenția Basilica.

Ilie Mitea a decedat în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident de circulație petrecut pe Dealul Negru de pe DN7, în zona localității Milcoiu, după ce maşina în care se afla a fost lovită de un autoturism intrat pe contrasens pentru a depăşi un TIR. Mitea avea 66 de ani.

Ilie Dumitru Haralambie Mitea a fost prefect al judeţului Sibiu în perioada decembrie 2007 – februarie 2009, iar în perioada iunie 2012- februarie 2013 a fost prefect al judeţului Neamţ. După 2013, el a condus Agenţia Domeniilor Statului.


Mesajul de condoleanţe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel:

Bucureşti, 22 iunie 2018

Familiei regretatului Ilie Dumitru Haralambie Mitea,

 

Cu profundă durere creştinească am aflat vestea trecerii neaşteptate din această viaţă, în urma unui tragic accident rutier, a Domnului Ilie Dumitru Haralambie Mitea, fiu credincios al Bisericii Ortodoxe Române, membru al Adunării Naţionale Bisericeşti, ca reprezentant al Arhiepiscopiei Sibiului.

Angajat activ în viaţa politică, socială şi economică a societății româneşti, Domnul Ilie Dumitru Haralambie Mitea a fost, de asemenea, un susținător al valorilor credinței, tradiției şi spiritualităţii româneşti, înțelegând rolul important şi benefic al Bisericii în societate.

În aceste momente grele pentru întreaga familie şi pentru cei care l-au cunoscut şi prețuit, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa, să odihnească sufletul robului Său Ilie Dumitru Haralambie împreună cu cei drepți, în lumina iubirii Sale veșnice.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată,

 

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*