Patru fluxuri de vaccinare în 3 localități, de săptămâna viitoare. Situația la zi a vaccinărilor/data de la care se pot face înscrieri

Potrivit datelor puse la dispoziția Instituției Prefectului județul Sibiu, de către Direcția de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația până în ziua de 9 februarie a.c., ora 08:00, la nivelul județului Sibiu este următoarea:

  • Doze de vaccin administrate împotriva COVID-19 (începând cu data de 31.12.2020 – prima administrare) până în 09.02.2021 ora 08:00 : 20408 doze de vaccin
  • Doze de vaccin administrate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore: 1011 doze de vaccin
  • De la prima administrare (31.12.2020) până în prezent la nivelul județului Sibiu au fost înregistrate 15 pierderi

Număr de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare până în prezent: 30 reacții, din care:

– 9 de tip local (durere la locul injectării)

– 5 de tip alergic

– 12 altele

– 1 febră, cefalee

– 3 anafilaxie

  • Până la data de 09.02.2021 ora 08:00 un număr de 14352 de persoane s-au vaccinat cu prima doză de vaccin iar 6056 de persoane au făcut vaccinare și cu cea de-a 2-a doză de vaccin (rapelul).

Începând cu data de 15 februarie, în județul Sibiu se vor operaționaliza 4 fluxuri de vaccinare în 3 centre de vaccinare după cum urmează:

  • CENTRUL DE VACCINARE FIX SB C2 – CENTRUL REDAL EXPO (Mun. Sibiu, Str. Johann Sebastian Bach, nr. 4) – 2 fluxuri de vaccinare;
  • CENTRUL DE VACCINARE FIX SB C14 – CASA DE CULTURĂ (Cisnădie, str. Sibiului, nr. 1) – 1 flux de vaccinare;
  • CENTRUL DE VACCINARE FIX SB C17 – Shopping City Șelimbăr (Șelimbăr, Şos. Sibiului nr. 5) – 1 flux de vaccinare.

Înscrierea pentru vaccinare se va putea realiza începând de miercuri, 10 februarie a.c., și se adresează persoanelor care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv cele cu boli cronice și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Modalitățile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, atât prin intermediul platformei electronice, medicul de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021. 414.44.25.

Vaccinarea este gratuită, voluntară și necondiționată. Informații oficiale despre vaccinare se găsesc pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 – Rovaccinare: www.vaccinare-covid.gov.ro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*