PDL, în opoziţie

Răceală pe toate fronturile . „Nici nu ştiu cine este la conducerea PDL Sibiu”, susţine Iohannis

Primarul Klaus Iohannis este nemulţumit că democrat-liberalii din Consiliul Local îi pun beţe-n roate.

După ce au decis să atace sistematic deciziile primarului Klaus Iohannis, consilierii PDL au întrerupt orice colaborare cu administraţia locală. „Consiliul Local este un organism politic şi se supune regulilor politicii. Grupul PDL s-a situat clar pe o poziţie de opoziţie faţă de primar şi grupul majoritar care îl sprijină pe primar. Având în vedere majoritatea largă care mă susţine, nu am nevoie de PDL”, a constatat Iohannis. Într-o conferinţă de presă, el a explicat că nu a mai avut nici o discuţie cu democrat-liberalii. „Încearcă să se profileze, să se facă vizibili. Se va vedea la alegeri dacă îi ajută sau nu. Eu nu m-aş supăra dacă m-ar căuta, dar nu mă supăr nici dacă nu mă caută. Pot să discut, dacă ei doresc acest lucru. Se discută în comisii, dacă se doreşte”, este de părere edilul-şef.

Discută doar cu Turcan

De altfel, Iohannis afirmă că nu primeşte propuneri de colaborare nici din partea organizaţiei judeţene a Partidului Democrat-Liberal, care a dat la nivel naţional patru parlamentari. Şeful filialei este chiar ministrul Economiei, Ion Ariton. Însă nici acesta nu ar fi venit cu vreun proiect pentru Sibiu. „Niciodată. Nici nu ştiu cine este la conducerea PDL Sibiu, sincer. Conducerea este doar în weekend”, a comentat primarul. Totuşi, el a amintit că a avut discuţii productive cu deputatul Raluca Turcan, a cărei promisiune electorală a fost amenajarea locului de joacă pentru copii din cartierul Vasile Aaron.

Doar primar

Ieri, Iohannis a anunţat că va mai candida cu siguranţă pentru încă un mandat în fruntea Sibiului, la alegerile de anul viitor. Cât despre planurile de a juca un rol mai important în politica naţională, el a negat că ar mai fi interesat să ajungă ministru sau preşedinte, aşa cum s-a vehiculat în ultimii ani. „Mie îmi place Sibiul”, a conchis liderul FDGR.

CIFRĂ
4

reprezentanţi are PDL Sibiu în Consiliul Local

FOTO: Iohannis acuză PDL Sibiu de lipsă de implicare

Mihai COLIBABA

mc@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*