Percheziții la persoane suspectate că au falsificat 10.000 de euro

Procurori ai Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT şi poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat, astăzi, cinci percheziţii, în cadrul unei acţiuni ce a vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în fals de monedă.

Perchezițiile s-au făcut în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi Giurgiu, dar oamenii legii au indicii că suspecții ar fi acționat și în Sibiu. “În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018, un număr de cinci suspecţi au achiziţionat mai multe bunuri expuse spre vânzare pe site-uri de anunţuri online, în special telefoane mobile, cu preţuri cuprinse între 500 şi 1000 euro, pe care le-au achitat cu bancnote contrafăcute din cupiura de 100 euro. În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului au acţionat coordonat pe raza mai multor judeţe, respectiv Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Buzău, Focşani, Sibiu, Vâlcea, Olt, Bihor, Ilfov precum şi pe raza municipiului Bucureşti”, se arată într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, modul de operare al grupării prezintă o serie de particularităţi, printre care stabilirea unor întâlniri cu potenţialele victime la ore târzii, după lăsarea întunericului, cu scopul de a îngreuna o eventuală identificare ulterioară. “În comunicările purtate cu persoanele vătămate, membrii grupului au folosit cartele prepay doar pentru a contacta persoanele ce aveau anunţuri postate pe site-uri de vânzări online, iar după săvârşirea infracţiunilor, aceste cartele prepay erau dezactivate. În activitatea infracţională, membrii grupului au folosit mai multe autoturisme, până în prezent fiind identificate şase, având acelaşi scop, respectiv îngreunarea identificării acestora”, se mai menţionează în comunicat.

Din cercetări a rezultat că suspecţii au introdus in circuitul financiar aproximativ 10.000 euro contrafăcuţi, stabilindu-se până în prezent că au fost prejudiciate 17 persoane.

În urma percheziţiilor de azi au fost ridicate 15 telefoane mobile, cartele SIM şi 300 de euro susceptibili a fi contrafăcuţi.

DIICOT precizează că suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, descinderile fiind efectuate cu sprijinul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, menţionează sursa citată.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat