Trăim un vis! FC Hermannstadt, PERFORMANȚĂ unică în 36 de ani!

Echipa de ligă secundă FC Hermannstadt s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României la fotbal, în această seară, după ce a învins formaţia de primă ligă Gaz Metan Mediaş cu scorul de 3-2 (3-1), în deplasare, în manşa secundă a semifinalelor.

© FOTO: Macrea Valentin / Sport Pictures

FC Hermannstadt a devenit prima echipă din orașul Sibiu care joacă finala Cupei României și a doua din județ, după 67 de ani. Echipa sibiană a depășit performanța lui FC Inter din 1991, care se oprea în semifinale și rata șansa jucării finalei Cupei României, cu Universitatea Craiova. Acum, după 27 de ani, a sosit momentul revanșei pentru suporterii sibieni, iar FC Hermannstadt poate câștiga finala în fața formației CS Universitatea Craiova, pe 27 mai, pe Arena Națională din București.

Tunurile pe Mediaș

Antrenorul sibienilor, Alexandru Pelici, a așezat perfect echipa în teren, iar contratacurile au fost devastatoare, dovadă stau golurile marcate. Victoria din retur, cu Gaz Metan Mediaș, scor 3-2, a fost obținută de manieră impresionantă. FC Hermannstadt devine prima echipă de ligă inferioară care joacă finala Cupei României după 36 de ani. În 1982, FC Baia Mare era învinsă de Dinamo București. Dacă se impune în finală, echipa condusă de Teodor Birț ar deveni prima echipă de ligă secundă care câștigă trofeul după 43 de ani, călcând pe urmele Rapidului.

Pustai: „Totul s-a năruit“

În schimb, Gaz Metan Mediaș nu a putut repeta performanța echipei Flacăra Mediaș, care, în 1951, pierdea finala cu CCA București. „Am început bine și am marcat. Am luat imediat gol și totul s-a năruit“, a declarat Cristi Pustai. Antrenorul Pustai și Mario Rondon, Ely Fernandes, Iulian Cristea și ceilalți gaziști nu au putut egala performanța generației din ‘51. Atunci, pentru Flacăra Mediaș jucau: Ioan Varday – Mihai Luca, L. Szabó, Victor Dumitrescu, Molnar – Ion Costea, Iuliu Pop, Ioan Papay, Șarlea (înlocuit de A. Coman) – Szasz, T. Moldoveanu, iar antrenorul echipei era Codruț Niculae.

Deși Gazul a anulat avantajul sibienilor din tur după numai 6 minute, s-a prăbușit inexplicabil în următoarele 20 de minute. Una peste alta, semifinala din Cupa României a fost una memorabilă, demnă de titlul de sărbătoare a fotbalului sibian.

Să vină Cupa la Sibiu!

Pelici și Pustai au aliniat cele mai bune echipe, iar pe teren s-au aflat cei mai valoroși fotbaliști ai fotbalului județean. Atmosfera din tribunele stadionului din Mediaș a fost demnă de o semifinală de Cupă. Felicitări învingătorilor, onoare învinșilor, iar Cupa României să ajungă la Sibiu!

De remarcat fair-play-ul medieșenilor, care la finalul partidei, le-au urat sibienilor să aducă trofeul în județ. Astfel se încheie un parcurs de poveste: în șapte decenii, județul Sibiu a dat două echipe pentru finala Cupei României.

Meciul sezonului

FC Hermannstadt a rezolvat într-o jumătate de oră calificarea în finala Cupei României. Deși au început ezitant partida retur cu Gaz Metan Mediaș din semifinalele Cupei, fotbaliștii sibieni nu au acuzat șocul primirii golului din minutul 6, al lui Popovici, și au revenit categoric pe tabela de marcaj. Medieșenii parcă au uitat fotbalul în următoarele 25 de minute, devenind jaloane pentru jucătorii de la Sibiu. Blănaru, în minutul 11, Petrescu, în minutul 28 și Rusu, în minutul 31, au închis returul de la Mediaș pentru formația sibiană. Scorul a devenit 3-1 pentru FC Hermannstadt și calificarea în finală era rezolvată. În repriza a doua, sibienii au închis jocul, iar golul de 2-3 pentru medieșeni nu a avut darul să reintroducă Gazul în cărțile calificării. Cu scorul general de 4-2, sibienii privesc cu încredere spre finală!

ALEXANDRU PELICI | antrenor: „E frumos ce se întâmplă în acest an la Sibiu. Sunt onorat că antrenez asemenea jucători. Ne jucăm șansa în finală!“

FC Hermannstadt, care este aproape de promovare în eşalonul de elită, câştigase şi în tur, cu 1-0.

AFC Hermannstadt intră într-o galerie selectă, egalând o performanță nemaiîntâlnită din sezonul 1981/1982, ultima finală în care a fost implicată o echipă dintr-un eșalon inferior. Atunci, divizionara secundă FC Baia Mare pierdea finala Cupei României disputată împotriva lui Dinamo.

HC Hermannstadt a tranşat derby-ul sibian şi calificarea încă din prima jumătate de oră, în care a punctat prin Ştefan Blănaru (11), pe contraatac, prin Petrişor Petrescu (28), cu un şut din marginea careului, şi prin Cristian Sîrghi (31, autogol), care a deviat în propria poartă centrarea lui Bogdan Rusu.

Gaz Metan a deschis scorul prin Sergiu Popovici (6), cu un voleu la centrarea lui Darius Olaru. Portughezul David Caiado (78) a închis tabela, din centrarea lui Ely Fernandes. Gazdele au mai ratat ocazii prin Fernandes (55), Caiado (49), Rondon (55), Olaru (57, 64), în timp ce echipa de pe Cibin a avut alte şanse de gol prin Blănaru (19, 88). Medieşenii au terminat meciul în inferioritate numerică, Diogo Rosado părăsind terenul în minutul 77, după ce antrenorul Pustai efectuase toate schimbările.

FC Hermannstadt este prima echipă de eşalon inferior care joacă finala Cupei României după 1982, când FC Baia Mare (Divizia B) era învinsă de Dinamo cu 3-2.

În finală, FC Hermannstadt o va întâlni pe CS Universitatea Craiova, pe 27 mai, pe Arena Naţională din Bucureşti. În semifinale, Universitatea a trecut de FC Botoşani, după 5-1 şi 1-2.

  • CS Gaz Metan Mediaş – FC Hermannstadt 2-3 (1-3)
    Au marcat: Sergiu Popovici (6), David Caiado (78), respectiv Ştefan Blănaru (11), Petrişor Petrescu (28), Cristian Sîrghi (31, autogol).
    Mediaş, Stadion Gaz Metan
    Cupa României – semifinale (retur)
    În tur: 0-1.

Au evoluat echipele:

  • Gaz Metan: 1. Alexandru Greab – 33. Valentin Creţu, 32. Marius Constantin (căpitan), 3. Cristian Sîrghi, 24. Sorin Buşu (10. Diogo Rosado, 33) – 19. Nasser Chamed (7. David Caiado, 46), 15. Iulian Cristea, 23. Sergiu Popovici – 17. Darius Olaru, 9. Mario Rondon (28. Paul Pîrvulescu, 59), 18. Ely Fernandes. Antrenor: Cristian Pustai.
    Rezerve neutilizate: 12. Răzvan Pleşca – 5. Sokratis Fytanidis, 80. Roberto Romeo, 11. Andrei Tîrcoveanu
  • FC Hermannstadt: 1. Cătălin Căbuz – 91. Alexandru Coman (29. Mihai Stancu, 65), 4. Ionuţ Stoica, 27. Radu Crişan, 17. Daniel Tătar – 5. Răzvan Dâlbea (căpitan; 24. Cristian Danci, 69), 15. Robert Boboc – 14. Andrei Hergheligiu (8. Alexandru Curtean, 76), 90. Bogdan Rusu, 7. Petrişor Petrescu – 89. Ştefan Blănaru. Antrenor: Alexandru Pelici.
    Rezerve neutilizate: 12. Toma Niga – 10. Cosmin Neagu, 24. Lucian Dumitriu, 11. Sabin Lupu.

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoşani) – CCA, Daniel Sabău (Zalău) – FRF
Cartonaşe galbene: Boboc (25), Tătar (34), Rosado (58), Creţu (90+2).

VIDEO: Gaz Metan Mediaș – FC Hermannstadt


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*