Periplu cultural pe Valea Târnavelor

Localitățile din nord au găzduit Zilele Culturale ale județului Sibiu. Majoritatea manifestărilor au avut loc în municipiul Mediaș – unde s-a desfășurat, concomitent, festivalul „Mediaș – cetate medievală, târg de meșteșuguri vii“, și în comuna Blăjel.

Cei interesați au putut face un circuit al bisericilor fortificate săsești din nordul județului, început la Axente Sever. „I-am întâmpinat pe oaspeții noștri cu pâine, cu sare, cu gogoși, cu un pahar de vin și le-am oferit ocazia să viziteze muzeul cetății,

care este unic în zona de nord, și biserica evanghelică. Am avut parada portului popular atât românesc, cât și săsesc, și ne bucurăm că am avut oaspeți de marcă, care au apreciat istoria localității noastre și oricând îi așteptăm cu plăcere la Axente Sever“, povestește primarul Marius Grecu.

 

Distracție populară

La Brateiu, manifestările au pus accent pe tradițiile rromilor. Turiştii au avut posibilitatea să afle istoria multiseculară a bisericilor-cetate din Brateiu şi Buzd, dar şi să facă cunoştinţă cu meşteşugarii rromi din comună, ori să petreacă alături de localnici la căminul cultural din vecinătatea bisericii evanghelice. „Intenţionăm să transformăm această sărbătoare într-o tradiţie“, a promis primarul Elena Marian. Programul manifestărilor a inclus şi vernisajul unei expoziţii de fotografie intitulată „Rromi, habitat, port, tradiţie, portret“.

Târnăveanu a cântat acasă

Aproape patru ore au petrecut și localnicii din Șeica Mare. „Avem o sărbătoare extraordinară, o zi în care parcă și Dumnezeu e alături de noi, pentru că avem o vreme frumoasă, o vreme care invită la socializare, la prietenie, la mai multă apropiere între cetățenii comunei noastre. Avem de față meseriașii comunei noastre, producătorii de alimente tradiționale, fiecare cu ce produce, crescători de păsări, pentru prima dată se organizează evenimentul și credem noi că e destul de reușit“, a arătat primarul Nicolae Șușa. Cei aproximativ 1.000 de participanți s-au bucurat și de programul artistic oferit de îndrăgitul solist local Robert Târnăveanu, ansamblul folcloric al școlii generale din Șeica Mare și ansamblul de dansuri „Mărginimea“ de la Casa de Cultură a Studenților Sibiu.

Ofertă diversificată

La Biertan s-a interpretat muzică clasică în biserica-monument UNESCO și s-a organizat o degustare de vinuri, în timp ce în localități precum Blăjel și Nemșa au avut loc petreceri câmpenești, cu muzică populară, dar și spectacole cu iz medieval sau expoziţii de pictură.

Mediaşul medieval

Punctul central al manifestărilor a fost Piaţa Regele Ferdinand I, acolo unde au avut loc lupte cavalereşti, dansuri medievale, dar şi un târg de meşteşuguri. Ordinele cavalereşti au defilat în zona centrală a municipiului, pe traseul str. Turnului – Piaţa Agroalimentară – Primărie – str. St. L. Roth şi retur. Parada a oferit medieşenilor aflaţi în zona centrală posibilitatea de a-i vedea la lucru pe stegarii de la „Artgotica“. În cele două zile de festival, zeci de meşteşugari veniţi din toate colţurile ţării i-au încântat pe privitori cu produsele lor realizate manual. Sticlă, lemn sau piele au fost doar câteva dintre materialele din care au rezultat veritabile opere de artă. În tot acest timp, atmosfera a fost întreţinută de formaţii de muzică medievală. Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol de jonglerii cu foc, susţinut de trupa Sirius din Bistriţa. Artiştii-dansatori au încins atmosfera în inima cetății.

1.000

de persoane au sărbătorit Zilele Culturale la Șeica Mare

Muguraş POPESCU | director Colegiul Agricol „D.P. Barcianu“ Sibiu

„Elevii de clasa a X-a, de la specializarea agroturism, au un modul de produse gastronomice tradiţionale pe care le prepară chiar în bucătăria din incinta liceului. Evenimentul din weekend a fost organizat în colaborare cu primăria din Valea Viilor, iar elevii noştri s-au prezentat cu plăcinte cu brânză, platouri tradiţionale şi alte preparate care au putut fi degustate de vizitatori în cadrul turului de la biserica evenghelică. A fost pentru prima dată când produsele elevilor au fost prezentate în cadrul unui eveniment de o asemenea amploare precum Zilele Culturale ale judeţului Sibiu“

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*