Peste 1.700 de sibieni și turiști au vizitat gratuit Muzeul ASTRA. Programul special continuă și mâine

De Ziua Națională a României, Muzeul ASTRA a întregistrat 1.710 vizitatori. Intrarea a fost gratuită, iar în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a început realizarea celui mai lung tricolor românesc la gherghef. Mesagerul de Sibiu vă spune ce mai puteți vedea și gusta la Muzeul în aer liber în acest sfârșit de săptămână.

Proiectul se întinde pe o durată de un an, însă la primele lui fire au pus astăzi mâinile sute de vizitatori împreună cu Rodica Ispas, meșter țesător din Avrig. Până acum, au fost țesuți aproximativ 20 de centimetri din fire de lână colorată în roșu, galben și albastru, pe o lățime de aproximativ 7 centimetri.

De asemenea, de 1 decembrie, Muzeul ASTRA a demarat campania (RE)Trăiește Marea Unire care constă în colectarea mărturiilor din perioada Primului Război Mondial (de pe front sau din țară) și a Marii Unirii – fotografii, scrisori, documente, obiecte personale și mărturii orale.

De Ziua Națională a României, la Cârciuma din Bătrâni din Muzeul în Aer Liber s-a servit pomana porcului cu mămăliguță și murături, dar și preparate la ceaun – tochitura de porc ​și​ ciorb​ă​.

1 decembrie a readus în Muzeul ASTRA doi pescari lipoveni din satul Mila 23 din Delta Dunării care au pregătit și împărțit 300 de porții de borș de pește și pește prăjit ca pe baltă în cadrul unor ateliere culinare organizate în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Cherhanaua din Mahmudia.

Atelierul culinar cu rețete din Delta Dunării va avea loc și mâine, 2 decembrie, între orele 11 și 16​, în locația mai sus menționată​.

De asemenea, mâine, 2 decembrie, Muzeul ASTRA organizează evenimentul Tradiții și Cultură Gastronomică din Țara Secașelor, cu participarea comunității din localitatea Loamneș. Acțiunea va avea loc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, între orele 11.00-16.00. Aici se vor face degustări de lichiu cu varză și ceapă și iahnie de fasole cu cârnați.

Duminică, 3 decembrie, Muzeul ASTRA organizează Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor. Datini şi obiceiuri de iarnă. Ediţia a XI-a a festivalului este organizată şi în acest an la Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” şi la Centrul Cultural Memorial Dr. Ghe. Telea Bologa din localitatea Nou Român. Colindătorilor de la Şcoala de Arte şi Meserii “Ilie Micu” din Sibiu  li se vor alătura membri ai comunităţilor din Nou Român şi Arpaşu de Sus.

Și cum se apropie sărbătorile de iarnă, în această minivacanță Galeriile de Artă Populară din Pavilionul Muzeal Multicultural vizitatorii pot opta pentru cadouri inspirate din tradițiile satului românesc. Spre exemplu: decorațiunile pentru pomul de Crăciun din paie, pănuși de porumb, port popular și șosete de lână, oale pentru sarmale, căni pentru vin fiert, fețe de masă și ștergare, jucării ecologice.

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, vizitatorii, indiferent de vârstă, sunt așteptați să dea o mână de ajutor la împodobirea clădirii Pavilionului Muzeal Multicultural pentru sărbătorile de iarnă. Acest lucru este posibil în ateliere​le​ de confecționat decorațiuni de Crăciun care se vor desfășura sâmbătă și duminică (2 și 3 decembrie) între orele 10:00 și 15:00 în sala de educație muzeală.

În această minivacanță, Muzeul ASTRA funcționează cu program normal.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*