Peste 30 de șantiere deschise în Sibiu

Peste 30 de lucrări de infrastructură sunt în desfăşurare, în prezent, în Sibiu. Cele mai mari vizează construcţia unui viaduct care leagă Sibiul de Zona Industrială Vest şi amenajarea unui nou pod peste Cibin, dar şi reabilitări mari de străzi precum Calea Guşteriţei, Măgheranului, Frunzei sau D.D. Roşca.

“Am realizat o scurtă trecere în revistă a şantierelor deschise în prezent în Sibiu. Am discutat cu constructorii planul pentru aceste ultime luni înainte de sosirea sezonului rece, mai ales că va începe şi sezonul ploios. O bună parte din lucrări se vor încheia până la sfârşitul lui noiembrie, dar în cazul străzilor care vor rămâne în lucru până la anul, acestea vor fi aduse la un stadiu carosabil”, a anunțat Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.

Asfaltare pe strada Avram Iancu

Asfaltare pe strada Avram Iancu

Stratul de uzură a fost aşternut pe viaductul Mihail Kogălniceanu – Calea Şurii Mici, trotuarele fiind deja la nivel de asfalt. În prezent se montează scările de acces, se amenajează pistele pentru biciclete şi se vor monta stâlpii pentru zidul antifonic. Amenajarea zonei de sub viaduct este de asemenea în curs. Parcarea de sub viaduct şi pista pentru biciclete sunt deja finalizate, iar pe străzile adiacente a fost turnat primul strat asfaltic. Această lucrare se va încheia până la sfârşitul anului 2015.

Turnarea stratului de uzură pe strada Avram Iancu

Turnarea stratului de uzură pe strada Avram Iancu

Forma noului pod peste Cibin a fost definită prin instalarea structurii metalice. În prezent, constructorul lucrează la placa de beton care va susţine carosabilul şi trotuarele. Zidurile de sprijin ale malurilor din amonte de pod au fost finalizate, permiţând amenajarea aleilor pietonale de pe maluri. Constructorul va lucra în următoarea perioadă la pistele pentru biciclete şi va amenaja carosabilul şi trotuarele pe pod. Antreprenorul estimează că şi această lucrare se va încheia până la sfârşitul anului în curs.

Calea Guşteriţei este un şantier complex pe care se lucrează pe tronsoane. Pe porţiunea dintre strada Macaralei şi strada Ana Ipătescu se lucrează încă la modernizarea reţelelor de apă şi canalizare. Pe tronsonul dintre strada Ana Ipătescu şi viaductul centurii ocolitoare aceste lucrări s-au încheiat, constructorul urmând să aştearnă stratul de piatră spartă pentru a amenaja carosabilul.

Şantierul de pe strada Măgheranului este unul la fel de amplu. Lucrările la reţelele de utilităţi s-au încheiat pe toate tronsoanele, iar lucrările la carosabil şi trotuare sunt în curs. Pe tronsonul dintre Calea Şurii Mici şi strada Paris, cel mai avansat ca stadiu al lucrărilor, s-au turnat deja primele straturi de asfalt, iar trotuarele sunt la stadiu de beton.

strada Otelarilor

Strada Oțelarilor

Strada Oţelarilor se apropie de finalizare. Tronsonul dintre strada Principatele Unite şi Maşiniştilor este deja la stadiul de asfalt şi urmează ridicarea la cotă a căminelor de vizitare a canalizării. Ultimul strat de asfalt se va turna pe această stradă în luna octombrie. Pe tronsonul dintre strada Principatele Unite şi staţia de oxigen se lucrează în prezent la betonarea parcării.

Pe strada Macaralei se vor turna în următoarea perioadă alte două straturi de asfalt şi se vor ridica căminele la cotă. Trotuarele sunt la nivel de beton.

Şantierul de pe strada Frunzei este una dintre priorităţi. Lucrările la reţeaua de apă şi canalizare s-au încheiat şi s-a început lucrul la tronsonul dintre Calea Turnişorului şi primele blocuri, montându-se bordurile. Constructorul lucrează cu prioritate pe acest tronson pentru a restabili circulaţia spre cartier cât mai curând posibil.

strada Lamarque

Strada Lamarque

Carosabilul străzii Lamarque este la stadiu de balast, iar pe strada Olteţului s-a finalizat modernizarea reţelei de apă şi urmează introducerea noii reţele de gaz.

Strada Traian Demetrescu se apropie şi aceasta de finalizare. Constructorul urmează să aştearnă asfaltul pe trotuare, se vor ridica la cotă căminele de vizitare şi se va aşterne ultimul strat de asfalt pe carosabil. Şi pe strada Avram Iancu se parcurg ultimele lucrări prin turnarea  asfaltului pe trotuare şi carosabil.

Pe strada D.D. Roşca s-au reluat lucrările după modernizarea reţelelor de gaz, o acţiune condusă de societatea de gaz care a întârziat în mod semnificativ acest şantier. Constructorul se concentrează acum pe amenajarea carosabilului şi a trotuarelor.

Pe strada Viile Sibiului, se lucrează pe tronsonul dintre sensul giratoriu şi drumul naţional, celălat tronson fiind deja pregătit pentru turnarea asfaltului.

Şi pe strada Gheţăriei, lucrările se apropie de final, urmând să se aştearnă beton pe trotuare şi asfalt pe carosabil. Acelaşi este stadiul lucrărilor şi pe strada Sibiel. Pe strada Codru Drăguşanu mai trebuie aşternut doar ultimul strat de asfalt, la fel şi pe strada Agârbiciu şi pe strada Plugarilor.

Pe strada Valea Aurie se lucrează la montarea noilor borduri. Şi în Piaţa Prahovei se montează borduri, în paralel finalizându-se lucrările de modernizare a reţelei de apă.

Aleea Geniștilor

Aleea Geniștilor

Pe Aleea Geniştilor se va turna săptămâna viitoare şi ultimul strat de asfalt, la fel şi pe aleile dintre Şcoala nr. 18 şi magazinul Lidl, paralele cu strada Lungă, dar şi în zona de sub viaductul Gara Mică, pe Calea Şurii Mari – unde s-a creat o parcare şi drumul de acces. Pe străzile Bobâlna şi Colinei se lucrează la canalizare, iar pe strada Ecaterina Varga se lucrează la reţeaua de apă, urmând ca Primăria Sibiu să organizeze în acest an o procedură de achiziţie pentru modernizarea acestei străzi.

Străzile Matei Millo şi Andrei Mureşanu sunt practic finalizate, urmând să fie realizată doar semnalizarea rutieră.

Şantierele pe străzile Gladiolelor, Ciocârliei, Zorilor, Albinelor şi Prometeu vor începe în această săptămână.

La toate aceste şantiere se adaugă lucrări de scarificare a străzilor de pământ, în prezent lucrându-se pe strada Ana Ipătescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*