Peste 600 de artişti vin la festivalul „Cântecele Munţilor”

Peste 600 de artişti din Statele Unite ale Americii, Japonia, Ucraina, Polonia, Rusia şi România îşi dau întâlnire la Festivalul Folcloric „Cântecele Munţilor”, organizat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu, în perioada 1-6 august.

Festivalul Internaţional de Folclor „Cântecele Munţilor” a ajuns la a 43-a ediţie şi graţie lui vor fi sărbătorite la Sibiu bogăţia şi diversitatea culturii tradiţionale de pe trei continente – Europa, Asia şi America.

Spectacolele folclorice în aer liber, evenimentele cu specific gastronomic, atelierele de dans şi parada portului popular vor pune în dialog cultura română cu cea universală.

„Ediţia din acest an a festivalului este una specială, căci stă sub semnul Centenarului şi al titlului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019. Spectacolele folclorice, organizate în Piaţa Mare din Sibiu, în 3, 4 şi 5 august, ora 19, aduc în prim-plan obiceiuri, cântece şi dansuri populare din regiunile istorice ale României, alături de cele ale invitaţilor din alte cinci ţări. O atracţie specială o reprezintă evenimentele cu specific gastronomic românesc, japonez şi polonez, în cadrul cărora bucătăria tradiţională face casă bună cu muzica şi dansurile populare, într-un preambul al programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană”, a declarat directorul festivalului şi managerul CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu, Silvia Macrea.

Din programul festivalului nu lipsesc o paradă a portului popular şi workshop-urile de dans ce dau prilejul artiştilor şi publicului să deprindă paşi de bază ai jocurilor populare specifice României şi celorlalte ţări invitate.

Partenerii celui mai mare festival folcloric din Sibiu sunt Cercul Militar şi Casa de Cultură a municipiului Sibiu, evenimentele fiind finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu şi cofinanţate de Primăria municipiului Sibiu şi Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*