Piaţa Aurarilor. Punctul zero al Sibiului

În perioada august-octombrie, Piaţa Aurarilor din Sibiu a avut parte de un tratament special. Federaţia TransylvaNet a continuat şi anul acesta proiectul „O comunitate pentru Oraşul de Jos”, din dorința de a educa, mobiliza și de a consolida o comunitate în jurul Pieţei Aurarilor, pentru a putea salva patrimoniul istoric construit din orașul Sibiu.

Mesagerul de Sibiu a încercat să afle mai multe despre acest proiect, într-un scurt interviu cu Tudor Şt. Popa, manager de proiect.

Un proiect de pe Agenda Comunităţii a orașului, cofinanţat de către Primăria municipiului Sibiu. De ce Piața Aurarilor?

Am avut un şoc în urmă cu patru ani, atunci când am lucrat la proiectul de consolidare a unei clădiri din această piaţetă. Deşi ultra-centrală, mi-am dat seama atunci că situaţia din zonă este foarte gravă şi nici măcar noi, sibienii, nu ştim ce se află la doar 50 de metri de Piaţa Mică.

Care au fost mai exact activitățile pe care le-ai desfășurat în cadrul proiectului?

În cadrul proiectului „O comunitate pentru Oraşul de Jos”, s-au desfășurat o serie de acțiuni pentru locuitorii din zona Piața Aurarilor, Centrul Mobil de Consultanță și cutia poștală pentru sesizări fiind unele dintre aceste acțiuni ce au avut ca scop identificarea problemelor de care se lovesc locuitorii, în încercarea de a găsi soluții în rezolvarea lor. Discuțiile și întâlnirile cu cetățenii au urmărit să consolideze relaţia dintre locuitori, dar şi relaţia acestora cu ONG-urile sibiene şi administraţia locală.

Ce ai reușit să faci din ceea ce ți-ai propus?

Din păcate, anul acesta locuitorii au fost mult mai reticenţi şi am simţit că au ajuns la punctul în care se complac în situaţia actuală. Mulţi dintre locuitorii din zona Piaţa Aurarilor sunt fără putere financiară, astfel încât depind foarte mult de ajutorul primit din partea Primăriei. Pentru că acest ajutor nu a venit la timp, majoritatea şi-au pierdut încrederea şi speranţa că această zonă mai poate fi salvată.

Prin cofinanţarea acestui proiect, Primăria Sibiu a dat semnale că îşi doreşte să găsească soluţii pentru Piaţa  Aurarilor. Scopul nostru, al Federaţiei TransylvaNet, este tocmai acela de a crea legătura dintre comunitate şi instituţii. Cu toţii avem acelaşi scop comun, rămâne de văzut în ce formulă putem şi colabora.

Lunar, aţi editat un ziar special pentru comunitatea de acolo. Ne poţi spune mai multe?

Da, am tipărit trei ediţii de ziar cu şi despre comunitatea din Piaţa Aurarilor. Au ieşit nişte articole excelente, iar interviurile cu locuitorii de aici au scos la lumină lucruri şi poveşti care, poate, altfel s-ar fi pierdut în timp.

De exemplu, am publicat povestea a doi bătrânei ce locuiesc de peste 50 de ani aici şi care, dacă ar fi să aleagă din nou, tot în Piaţa Aurarilor s-ar muta, pentru că este „un loc minunat în care să-ţi duci viaţa”.

Sunt investitori interesați de zona aceasta?

Interesant, pe perioada celor trei luni de proiect, au venit în zonă doi noi investitori. Un tânăr ce a cumpărat o clădire ce o va transforma în apartamente în regim hotelier, iar un sas, plecat din Sibiu din 1985, şi-a cumpărat de curând o casă aici. Apartamentele în regim hotelier se dezvoltă tot mai mult, iar restaurantul de pe str. Târgului ne arată faptul că oricine poate găsi în Piaţa Aurarilor un loc bun pentru investiţii. Această piaţetă are, aşa cum chiar un investitor din zonă a spus-o, un plus foarte mare: este în punctul zero al oraşului.

Ce ar putea face comunitatea pentru a scoate Piața Aurarilor la lumină?

Scopul nostru a fost ca, cu ajutorul acestui proiect, să ajutăm la formarea unui grup informal care să reprezinte locuitorii din Piaţa Aurarilor atât în relaţia cu instituţiile, cât şi cu ONG-urile care pot fi de un real ajutor. Federaţia TransylvaNet, de exemplu, a mai ajutat şi în alte cazuri să fie urgentate etapele birocratice pentru renovarea unor clădiri din centrul istoric, oferind consultanţă şi chiar realizând parte din proiectele necesare obţinerii avizelor şi autorizaţiei de construcţie.

Lucrurile se mişcă. Sasul despre care vă spuneam mai sus a creat din proprie iniţiativă un grup de discuţii în care i-a invitat şi pe ceilalţi investitori din zonă, cu scopul de a colabora în ridicarea nivelului de trai din Piaţa Aurarilor. Ceea ce îmi dă speranţe.


Foto: Silvana ARMAT

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*