Piața Volantă Transilvania va fi deschisă două zile înainte de Paști

În Săptămâna Mare, Piața Transilvania va funcționa joi și vineri, anunță Consiliul Județean.

„Având în vedere interesul crescut al sibienilor pentru aprovizionarea cu produse agroalimentare locale, Piața Volantă Transilvania va fi deschisă două zile înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului. Astfel, programul de funcționare al pieței se suplimentează cu ziua de joi, 25 aprilie, între orele 8 -14, urmând ca a doua zi, vineri, 26 aprilie, piața să fie deschisă în același interval orar. Sâmbătă, 27 aprilie, Piața Transilvania va fi închisă! În cadrul Insulei de Promovare a Tradițiilor, cumpărătorii vor fi așteptați cu produse tradiționale, dintre care nu vor lipsi ouăle vopsite, îmbinate cu prezentarea unor obiceiuri de Paște, aduse membre ale Șezătorii de la Avrig (joi) și de elevii Școlii Gimnaziale «Viorel Cucu Paltinu» din comuna Arpașu de Jos, structura Arpașu de Sus, coordonați de doamna învățătoare Dobrin Doina (vineri)”, transmite Ioana Căpățînă, purtător de cuvânt al CJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*