Plata cu cardul la piață, posibilă la Sibiu, pentru prima oară în România

Piața Cibin din Sibiu este prima din țară unde plata pentru legume și fructe poate fi făcută și cu ajutorul cardului bancar.

30 de tarabe, inclusiv în hala de lactate, au fost dotate cu aparate POS. Prima tranzacție cu cardul a fost înregistrată, oficial, ieri dimineață, la ora 8.30.

foto: Mihai Colibaba

Proiectul este dezvoltat de Mastercard și Asociația Administratorilor de Piețe din România (AAPR), în parteneriat cu Patria Bank, și beneficiază de susținerea Primăriei Sibiu și a Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019.

Inițiativa vine după ce un studiu de piață comandat de Mastercard a arătat că nouă din zece adulți care locuiesc la oraș dețin un card bancar și fac plăți cu cardul, în medie, de două ori pe săptămână.

„Plata cu cardul, inclusiv la comercianții din piață, trebuie să fie o realitate și, totodată, o normalitate. Ne bucurăm să putem face acest lucru posibil în piața din Sibiu, mai ales că, odată cu introducerea de POS-uri în zone de comercianți care au fost până acum apanajul numerarului, consumatorii vor avea ocazia de a plăti ușor, rapid și în siguranță. Bineînțeles, ne dorim să extindem proiectul de implementare de POS-uri și către alte piețe din țară”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România.

foto: Mihai Colibaba

Proiectul-pilot își propune alinierea comerțului la standardele europene smart, potrivit unui comunicat al Patria Bank. “Ne bucurăm să facem parte din acest proiect unic și-l dorim extins în toată țara. De peste 15 ani, suntem alături de producătorii agricoli pe care îi finanțăm și îi susținem să crească. Prin oferirea de POS-uri producătorilor agricoli, ne dorim să ducem mai departe proiectul „Banca la piață”, început anul trecut, și să extindem beneficiile către clienții persoane fizice”, a subliniat Codruț Nicolau, director general adjunct Patria Bank.

Unul dintre scopurile inițiativei este identificarea numitorului comun între fenomenul “eat local” și tendința în creștere a practicării unui stil de viață sănătos, axat pe o alimentație bogată în fructe și legume. Studiile europene arată că România este pe ultimul loc la consumul de fructe și legume proaspete.

“Prin acest proiect, ne-am propus să îi atragem la piață tocmai pe cei care nu o frecventează de obicei. Este vorba despre românii care preferă cardul atunci când fac plăți, dar care sunt, în același timp, interesați și de a mânca mai sănătos. Teoretic, este un program sezonier care va fi derulat între martie și octombrie, pe parcursul lunilor de recoltă, dar, în funcție de oferta producătorilor, acesta poate fi extins pe întreaga perioadă a anului”, a declarat Teodor Ioan Birț, președinte AAPR și director general al societății Piețe Sibiu SA.

Primăria Sibiu a susținut inițiativa, prin rularea a două spoturi în română și engleză în transportul în comun din Sibiu, pentru informarea localnicilor și a turiștilor aflați în număr mare în aceste zile în Regiunea Gastronomică Europeană Sibiu.

”Implementăm un proiect pilot născut din colaborarea a patru parteneri puternici care și-au setat un obiectiv ambițios. Plata cu cardul a devenit ceva uzual, mulți dintre noi folosesc aproape exclusiv cardul, dar să plătești cu cardul într-o piață în care producătorii vând legumele și fructele crescute în grădini și ferme se întâmpla până acum mai rar. Sibiul este, din acest punct de vedere, un trendsetter și sper că mai mulți ne vor urma exemplul,” a spus primarul Astrid Fodor.

Programul pilot se va desfășura până în luna octombrie în Sibiu, numărul de tarabe dotate cu POS-uri urmând să ajungă la o sută, pe parcursul verii.  Asociația Administratorilor de Piețe din România își propune să extindă inițiativa și în alte orașe. AAPR reunește aproximativ 260 de piețe, cu peste 12.000 de tarabe, din 34 de localități.

foto: Mihai Colibaba

Un comentariu

  1. Pingback: Sibiu | Ziarul Mesagerul – Plata cu cardul la piață, posibilă la Sibiu, pentru prima oară în România – Made in Transilvania

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*