PMP vrea reducerea numărului de parlamentari, eliminarea pensiilor speciale și administrație transparentă (P)

“Principalele obiective pe care Partidul Mișcarea Populară și le propune în următorii 4 ani sunt reducerea numărului de parlamentari la 300, așa cum au votat românii la referendumul din 2009, găsirea unei soluții viabile care să elimine pensiile speciale și asigurarea transparenței totale în administrația românească, astfel încât românii să știe unde și pe ce se duc banii lor” – a declarat președintele organizației județene PMP Sibiu, Ion Ariton.

Acesta a precizat că oamenii care candidează la Sibiu din partea PMP la alegerile parlamentare din 6 decembrie sunt pregătiți să susțină aceste obiective majore.

Ion Ariton

Biroul Electoral Județean Sibiu a validat miercuri, 21 octombrie, listele de candidați depuse de PMP Sibiu pentru Parlamentul României.

La Senat, lista este deschisă de președintele organizației județene, Ion Ariton, fost prefect, senator și ministru al Economiei, urmat de avocatul Sergiu Florescu.

La Camera Deputaților, prima pe listă este Adela Muntean, fost prefect al județului Sibiu, urmată de jurnalistul Radu Scutea și de liderul organizației PMP de la Săliște, antreprenorul Dumitru Virgil Orlandea.

Adela Muntean

“Cred că am alcătuit o listă de candidați echilibrată, cu oameni care au demonstrat că sunt profesioniști în domeniile lor de competență și care au făcut ceva pentru locuitorii județului Sibiu. La alegerile locale, PMP Sibiu a obținut un rezultat bun, situându-se pe locul 3 la voturile exprimate pentru consiliile locale. De la 32 de consilieri locali, acum avem 76. Până acum nu aveam nici un primar, acum avem doi, unul la Turnu Roșu, iar altul la Roșia. De asemenea, la Consiliul Județean, candidatul nostru la președinție, Adela Muntean, a obținut peste 6% din voturi. Acestea sunt rezultate care dau încredere unui partid mic, cum este partidul nostru, devenit, cum a spus presedintele Traian Băsescu, cel mai mare partid dintre partidele mici. Sper că vom reuși să obținem rezultate și mai bune la alegerile parlamentare din 6 decembrie” – ne-a declarat liderul PMP Sibiu, Ion Ariton.


Lista completă a candidaților PMP Sibiu la Alegerile Parlamentare din 6 decembrie 2020

Senat

1.    Ion Ariton – economist

2.    Sergiu Florescu – avocat

3.    Lucia Goraev – inginer, manager

4.    Călin Boar – teolog

5.    Mihai Boeșan – electronist

Camera Deputaților

1.    Adela Muntean – consilier juridic, inspector superior

2.    Radu Scutea – jurnalist, administrator

3.    Dumitru Virgil Orlandea – profesor, antreprenor

4.    Alin Vandor – specialist protecția mediului

5.    Ioan David – primar, comuna Roșia

6.    Daniel Stoica – analist politic

7.    Dragoș Bunaciu – viceprimar, orașul Ocna Sibiului

8.    Traian Stoiță – muzician


PUBLICITATE

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*