„Poets in Transylvania“: Sibiul, o cetate a Poeziei

Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu va găzdui, în următoarele zile, cea de-a patra ediţie a festivalului „Poets in Transylvania“. Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 21-27 septembrie, este organizat de Biblioteca ASTRA, Revista „Transilvania“ şi „Zona Nouă“. Dragoş Varga, redactorul șef al Revistei „Transilvania“ și directorul festivalului, dezvăluie câte ceva din magia „Poets in Transylvania“, pentru cititorii Mesagerului de Sibiu.

Mesagerul de Sibiu: Cum a luat naştere ideea organizării unui astfel de eveniment?

Dragoş Varga: Când, în urmă cu 13 ani, împreună cu Radu Vancu, inițiam seria lecturilor de poezie la Sibiu, atașate Colocviilor Revistei Transilvania sau evenimentelor literare ale universității, proiectul unui festival internațional de poezie care să fie cu adevărat „internațional” părea, din multe puncte de vedere, nerealizabil. Lipsa fondurilor, a unui public cunoscător și deschis dialogului poetic, plus inerțiile specifice provinciei, inclusiv în rândul scriitorilor și al oamenilor de cultură, eternul lait-motiv al „poeziei care nu aduce public, nu umple săli, piețe, stadioane etc.”, ar fi putut oricând stopa cele mai ambițioase gânduri de creștere a acestui proiect. Festivalul de azi este, astfel, rezultatul unui lung șir de proiecte mai mici, seri de poezie, lecturi publice, lansări de carte, colocvii, care, în timp, au format un public, o nouă generație de poeți, un grup de tineri entuziaști care au început să înțeleagă că literatura nu se încheie acolo unde se închid coperțile manualelor școlare. Azi, festivalul are invitați din 14 țări, din trei continente, din toate generațiile, și peste 20 de evenimente. Sunt poeți contemporani cunoscuți, poeți care contează în literaturile din care provin, poeți care vor face din Sibiul de azi o autentică cetate a Poeziei.

Poets in Transylvania | foto: Cornel Moșneag

Poets in Transylvania | foto: Cornel Moșneag

Mesagerul de Sibiu: Care sunt organizatorii festivalului?

Dragoş Varga: Organizatorul evenimentului este Biblioteca Județeană ASTRA, proiectul fiind cofinanțat de Primăria Sibiu, prin agenda culturală, având, anual, și suportul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Anul acesta, între partenerii festivalului se regăsesc și Autohaus Huber și Opel, Parohia Evanghelică-Lutherană Sibiu, Librăria „Habitus”, C.N.M. ASTRA și ASTRA Film, Revista Timpul.  Mai mult, față de anii anterior, echipa proiectului s-a mărit, din ea făcând parte și mai tinerii noștri colegi, Vlad Pojoga și Cătălina Stanislav. Extrem de important a fost însă sprijinul directorului Bibliotecii Județene ASTRA, dl. Silviu Borș, care a găsit resursele pentru a echilibra bugetul festivalului. Altminteri, numărul participanților, al evenimentelor, ar fi fost, cu siguranță, mult diminuate.

Silviu BORŞ | director Biblioteca Judeţeană ASTRA


„Festivalul a venit la noi în bibliotecă odată cu Revista «Transilvania». Noi l-am preluat şi l-am încurajat. Vrem să dăm amploare acestui fenomen. Este un eveniment foarte important pentru Sibiu şi are toate şansele să ajungă un festival de marcă în Europa. Este a treia ediţie care se desfăşoară la noi în bibliotecă şi ne angajam să sprijinim şi să promovăm acest fenomen şi pe mai departe.”

Mesagerul de Sibiu: În ce locaţii se va desfăşura festivalul?

Dragoş Varga: Poezia va fi peste tot: de la terasa de pe acoperișul Bibliotecii ASTRA la Biserica Evanghelică, la subsolul Bisericii Romano-Catolice, în Librăria „Habitus”, în incinta Primăriei Sibiu sau la Muzeul Satului. Mai mult decât atât, ediția de anul acesta aduce în fața publicului un nou concept artistic: Poetry in Motion. Poezia în mișcare este, de fapt, o modalitate de a interacționa atât cu Sibiul contemporan, cât și cu istoria Transilvaniei, prin transpunerea poeților și a poeziei pe străzi. Vreme de câteva ore, tinerii poeți participanți la tabăra de poezie pe care o organizăm în Muzeul ASTRA vor citi în peste 20 de locuri din Sibiu, printre care Piața Mare, Piața Mică, Piața Huet, Parcul Cetății, Parcul Astra sau Podul Minciunilor. În acest fel, cine se plimbă sau pur și simplu trece prin Sibiu în 22 septembrie se va putea întâlni pe stradă cu poezia.

Mesagerul de Sibiu: Ce activităţi îi așteaptă pe participanți?

Dragoș VARGA

Dragoș VARGA

Dragoş Varga: Vor fi peste 20 de evenimente, incluzând lecturile propriu-zise ale seniorilor (25 de poeți din 14 țări), atelierele de scriere creatoare și workshop-uri de traducere din opera poeților străini invitați la festival sau lecturile tinerilor poeți români care vor citi poezie direct pe străzile Sibiului, în cele mai frumoase sau mai surprinzătoare locuri ale lui; lecturile lor vor fi filmate, apoi montate într-un film care va documenta resursele poetice ale orașului. Alte evenimente vor face trecerea dinspre poezie spre alte patru arte: teatru, film, artă plastic și muzică. Actorul Claudiu Fălămaș va prezenta o versiune extinsă spectacolului său, „Beat Bukowski“, alături de violonista Flora Pop din București; la sala Cinema a Astra Film va avea loc o proiecție a filmului lui Dumitru Budrala, „Blestemul ariciului“, pe bună dreptate multipremiat internațional, urmată de o secțiune de Q&A în prezența regizorului; artistul plastic Dan Perjovschi colaborează într-un proiect cu tinerii poeți români prezenți la festival – fiecare dintre ei a primit reproducerea unuia dintre desenele de pe deja celebrul zid al lui Perjovschi de la teatru, cu misiunea de a scrie un sonet plecând de la acel desen. Nu în ultimul rând, muzicianul Marius Săraru va susține două recitaluri de chitară electro-acustică în intermezzo-urile dintre lecturile de poezie.

Mesagerul de Sibiu: Ce personalităţi iau parte la festival?

Dragoş Varga: Toți poeții și artiștii invitați: Paul Bogaert (Belgia), Dan Coman, Marius Conkan, Efe Duyan (Turcia), Maurice Devitt (Irlanda), Domnica Drumea, Orsolya Fenyvesi (Ungaria), Adela Greceanu, Anna Hallberg (Suedia), Florin Iaru, Ziba Karbassi (Iran), Claudiu Komartin, Rumen Leonidov (Bulgaria), Nikola Madzirov (Macedonia), Ștefan Manasia, Marin Mălaicu-Hondrari, Robert Pinsky (S.U.A.), Sebastian Reichmann (România / Franța), Lloyd Schwartz (S.U.A.), Marcin Sendecki (Polonia), Tara Skurtu (S.U.A.), Moni Stănilă (Rep. Moldova), Matthew Sweeney (Irlanda), Alexandru Vakulovski (Rep. Moldova), Stephen Watts (Anglia).

Festivalul internațional de poezie „Poets in Transylvania“ este organizat în concordanță cu standardele celor mai puternice festivaluri literare din Europa, precum cele din Rotterdam sau Vilenica.

Mesagerul de Sibiu: Cui se adresează „Poets in Transylvania“?

Dragoş Varga: Tuturor iubitorilor de poezie, de literatură, de artă, publicului larg dornic să mai pună între paranteze cenușiul cotidian. Fiind vorba de un proiect cofinanțat de Primăria Sibiu, publicul are accesul liber la toate evenimentele festivalului. Programul, pe zile și ore, precum și alte detalii organizatorice, se găsesc pe site-ul proiectului, www.poetsintransylvania.com.


A consemnat Margareta LUPU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*