Politicienii români și maghiari își aruncă vorbe „peste gard”, ca la ușa cortului

Anunțul Ungariei privind ridicarea unui gard pe o parte a frontierei dintre România și Ungaria a stârnit tot felul de reacții în rândul politicienilor, unele dintre ele total necontrolate.

Atât premierul României, cât și ministrul de Externe al Ungariei și-au aruncat jigniri și au făcut declarații prin care au reușit să se facă de râs.

„Sârmă ghimpată, legi agresive, închisori şi brutalitate cu siguranţă nu vor rezolva problema – doar vor arăta că în Ungaria, în inima Europei, sunt decidenţi politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte ţări din care fug respectivii refugiaţi!”, aspus Victor Ponta, premierul României.

„Ieri, Victor Ponta şi-a pierdut autocontrolul şi prin declaraţiile sale iraţionale a jignit întreaga Ungarie. Politicienii europeni civilizaţi nu formulează astfel de calomnii sălbatice. Remarcile sale… au o singură explicaţie: el şi-a pierdut complet poziţia în politica internă română”, a spus ulterior Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei.

Unii parlamentari consideră însă că tensiunile există nu între cele două țări, ci între cei doi oficiali. “Cred că niciodată cele două țări nu au fost mai îndepărtate ca acum și cred că de fapt tensiunile sunt între cei doi, trebuie să se ajungă la dialog. Și nu înțeleg de ce trebuie folosită presa pentru a comunica două guverne. Parcă vedem doi soți certați între care intervin soacrele”, a spus senatorul UDMR de Cluj Laszlo Attila.

Și liderul PSD Cluj, Remus Lăpușan spune că nu ar strica puțină comunicare. “În primul rând mi se pare foarte ciudat că un oficial maghiar face asemenea declarații, referitoare la ridicarea gardului, n-ai cum să te înconjori roată cu un gard…Cât despre declarațiile făcute de premier, dar și de ministrul lor de externe, n-ar strica mai multă comunicare. Dar probabil că numai la astfel de declarații reacționează”, a spus Remus Lăpușan, președintele PSD Cluj.

Deputatul PNL de Cluj Elena Uioreanu face apel la echilibru, mai ales într-o asemenea problemă, cum este cea a imigranților. “Cred că trebuie să existe consultări și dialog, echilibru, vorbim despre oameni și respectarea drepturilor omului. Ministrul de externe trebuie să ceară explicații omologului său ungar”, a spus deputatul PNL de Cluj, Elena Uioreanu.

Politicienii și analiștii politici de la Cluj au reacționat la anunțul Ungariei, însă puțin mai temperat. Un gest cel puțin ciudat, incalificabil, antieuropean! Astfel au catalogat cu o zi înainte analiștii politici și politicienii clujeni anunțul Ungariei.

Deși gardul făcut la frontiera cu Serbia și-a dovedit ineficiența, Ungaria a decis pregătirea de planuri pentru construirea unui gard metalic pe un segment al frontierei cu România, în contextul crizei imigranţilor.

Ridicarea unui gard între două state membre ale UE şi care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european, consideră MAE, care precizează că această poziţie a fost comunicată părţii ungare. „Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe cu privire la această intenţie cu puţin timp înainte de a fi anunţată public”, se menţiona în comunicat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*