Polițiștii sibieni aflați la început de carieră au primit “vaccinul” anticorupție

La Sibiu, s-a încheiat, ieri, prima activitate din acest an a proiectului “Etică Organizațională și Integritate în MAI”.

Acest proiect este organizat de Direcţia Generală Anticorupţie, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Direcția Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), prin Centrul Multifuncțional de Pregătire Schengen, cu sprijinul Fundaţiei Hans Seidel România.

Proiectul, aflat la a treia ediție, este o inițiativă a DGA, având ca obiectiv principal promovarea eticii organizaţionale şi integrităţii în rândul lucrătorilor MAI aflaţi la început de carieră, în scopul însuşirii de către aceștia a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în asigurarea aplicării legii, se arată într-un comunicat al Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu.

“Ca urmare a sprijinului și aprecierii de care s-a bucurat la cele două ediţii anterioare, în acest an proiectul s-a implementat şi la Sibiu, urmând să accepte provocarea și alte structuri județene anticorupție. La sesiunile de informare desfășurate la Sibiu, în perioada 17 – 19 aprilie a.c., au participat 20 de tineri, majoritatea din promoţia 2017 a şcolilor MAI sau angajaţi din sursă externă, în acelaşi an”, mai arată sursa citată.

Participanții au beneficiat de expertiza unor traineri reputați din județ, precum Minodora Sălcudean – lector univ. dr. la specializările Jurnalism, Comunicare şi PR din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Elena Luminiţa Bouleanu – lector univ. dr. la Departamentul  de Jurnalism, Relaţii Publice şi Psihologie din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Diana Nechit – lector univ. dr. la Departamentul de Artă Teatrală, din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Florin Coşuleţ – lector univ. dr. la Catedra de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu şi actor la Teatrul  Naţional „Radu Stanca” Sibiu, dar şi traineri din cadrul MAI, precum Alexiu Tatu – doctor în istorie, şeful Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, şi comisarul Bogdan Maxim, împuternicit la comanda Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu.

Tot în cadrul proiectului, patru poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu şi Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Sibiu au primit diplome de integritate, în semn de apreciere pentru comportamentul adoptat în cursul anului 2017.

La ediţiile din 2016 şi 2017, în vederea atingerii obiectivului proiectului, au fost organizate 16 stagii de formare în domeniul eticii și integrității a unui număr de 300 funcționari din structurile de poliție, poliție de frontieră, jandarmerie şi imigrări, aflaţi la început de carieră, precum și 40 de manageri nemijlociți ai acestora. Sesiunile de formare au fost organizate în 10 localități ale țării, parte dintre acestea fiind susținute la Centrul Multifuncțional Schengen din Buzău și Ploieşti. Întâlnirile au vizat formarea tinerilor funcționari în spiritul dezvoltării unui comportament etic şi integru, perfecționarea managerilor în promovarea valorilor morale în MAI, precum și implicarea activă a managerilor în stimularea conduitei etice a debutanților, în fapt, integrarea profesională corectă și dezvoltarea unei culturi organizaționale bazată pe valori etice. În acest context, managerii participanți au avut misiunea să monitorizeze activitatea tinerilor din subordine în vederea unei evaluări pe criteriile ce au stat la baza proiectului, au mai declarat reprezentanții Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat